Klaus Iohannis, la Summitul implementării climatice COP27: Ne vom concentra pe această problemă globală urgentă

Klaus Iohannis, la Summitul implementării climatice COP27: Ne vom concentra pe această problemă globală urgentă

Sursa: Administrația Prezidențială

Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 7 noiembrie 2022, 16:08

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 7-8 noiembrie 2022, la Summitul implementării climatice care va avea loc la Sharm El-Sheikh, în Egipt. Care vor fi principalele subiecte abordate?

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 7-8 noiembrie 2022, la Summitul implementării climatice (Sharm El-Sheikh Climate Implementation Summit), care va avea loc în contextul celei de-a 27-a Conferințe a Părților Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), la Sharm El-Sheikh, Republica Arabă Egipt, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială. 

„Participarea la Summit-ul de implementare a schimbărilor climatice de la Sharm El-Sheikh. Ne vom concentra pe problema globală urgentă a schimbărilor climatice și pe luarea de măsuri în vederea atingerii obiectivelor climatice colective ale lumii.”, a scris Klaus Iohannis Twitter.

„Președintele Klaus Iohannis sprijină efortul global de combatere a cauzelor și a efectelor schimbărilor climatice, perspectivă care va fi subliniată și în dezbaterile prilejuite de acest eveniment care se desfășoară la cel mai înalt nivel, în prezența a peste 100 de șefi de stat și de guvern. Totodată, la COP27 sunt așteptați numeroși reprezentanți ai unor organizații internaționale, ai societății civile, mediului academic și de afaceri.

În cadrul Summitului, Președintele României va susține Declarația Națională și va participa la întâlniri multilaterale și bilaterale care vizează promovarea cercetării și inovării pentru a susține acțiunile climatice, securitatea alimentară, comunitățile vulnerabile, adaptarea la schimbările climatice și răspunsul eficient la situații de urgență generate de schimbările climatice.”, transmite Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis, implicat în promovarea educației privind schimbările climatice

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis va coprezida alături de Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala, un eveniment la nivel înalt pe tema promovării educației privind schimbările climatice, la care vor participa șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană și state partenere, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene și ai organizațiilor internaționale.

„Această dezbatere, organizată la inițiativa Președintelui României, se fundamentează în bună măsură pe demersurile realizate la nivelul Administrației Prezidențiale, care s-au materializat cu lansarea, în luna iunie a acestui an, a Raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”.

Principalele subiecte abordate în cadrul Summitului

Pe agenda COP27 de la Sharm El-Sheikh se regăsesc teme precum adaptarea la schimbările climatice, mecanismul internațional pentru pierderi și daune asociate schimbărilor climatice, finanțarea acțiunii climatice și dezvoltarea și transferul tehnologiilor, dar și promovarea egalității de gen inclusiv în contextul schimbărilor climatice.

Plecând de la rezultatele COP26, din 2021, din Regatul Unit al Marii Britanii, care s-a concretizat cu Pactul Climatic de la Glasgow – convenție care a reafirmat obiectivul Acordului de la Paris, din 2015, privind limitarea creșterii temperaturii medii globale –  viziunea Președinției egiptene a COP27 este de a trece de la negocieri și planificare la implementare.”, mai trasmite Administrația Prezidențială.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, susține angajamentul de neutralitate climatică al Uniunii Europene până în 2050, în vederea îndeplinirii Acordului de la Paris, cu obiectivul intermediar de reducere până în anul 2030 a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% comparativ cu nivelul atins în 1990.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.