Klaus Iohannis, anunț despre noul prim-ministru al României: În foarte scurt timp o să avem o formaţiune guvernamentală definitivată
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după consultările cu partidele parlamentare, că negocierile pentru formarea unei coaliții guvernamentale solide, între PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, sunt aproape de finalizare, exprimându-și optimismul pentru o desemnare rapidă a premierului.
Astăzi, 22 decembrie 2024, România așteaptă cu nerăbdare anunțul oficial privind numele noului prim-ministru. Președintele Klaus Iohannis va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni, la ora 14:00, pentru a comunica decizia luată în urma negocierilor intense dintre formațiunile politice. Acest moment este crucial pentru asigurarea stabilității guvernamentale, după zile de consultări politice în căutarea unui consens.
Klaus Iohannis: Negocierile sunt spre finalizare
„Coaliția pro-europeană PSD-PNl-UDMR și minorități m-a informat că negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide sunt spre finalizare.
Negocierile continuă și azi și sunt optimist că, după votarea președintilor celor două camere, să fiu în situația să pot face face o desemnare pentru poziția de prim-ministru”, a anunțat, astăzi, Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a decis să amâne nominalizarea unui premier, invocând necesitatea de a asigura o majoritate solidă în Parlament.
Deși Coaliția pro-europeană PSD, PNL și UDMR i-a propus ca premier pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, președintele a subliniat că desemnarea oficială va avea loc doar după finalizarea negocierilor politice și alegerea conducerilor celor două Camere ale Parlamentului.
Președintele Iohannis, despre stadiul consultărilor politice
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că negocierile pentru formarea unui nou guvern pro-european avansează. Totuși, desemnarea unui premier rămâne condiționată de finalizarea procesului de consultare dintre partidele parlamentare.
„Am invitat partidele parlamentare la consultări în vederea formării Guvernului. Coaliţia pro-europeană formată din PSD-PNL-UDMR şi minorităţi a venit cu toţi liderii împreună. Au solicitat să vină cei patru lideri împreună. M-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuaţii guvernamentale solide sunt spre finalizare”, a declarat Iohannis.
El a precizat că liderii coaliției au informat că negocierile se află aproape de final.
Președintele a subliniat că este optimist în ceea ce privește rapiditatea cu care se va finaliza procesul de nominalizare.
„Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor. Aceste negocieri continuă şi astăzi şi sunt optimist ca, imediat după votarea preşedinţilor celor două camere, să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru”, a explicat el.
Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de Premier
Din informațiile vehiculate în presă, mandatul prezentat de Coaliția pro-europeană la Cotroceni include nominalizarea lui Marcel Ciolacu pentru funcția de premier. Totuși, desemnarea oficială va fi făcută doar după finalizarea negocierilor politice și stabilirea președinților celor două Camere ale Parlamentului.
În același timp, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că social-democrații rămân angajați în formarea unei majorități parlamentare stabile. Acesta a menționat și posibilitatea susținerii unui guvern minoritar format din forțele pro-europene, în cazul în care nu se ajunge la un consens privind o coaliție majoritară.
Alegerile parlamentare și importanța consultărilor
Contextul formării noului guvern este marcat de alegerile parlamentare din 1 decembrie, organizate pe fondul tensiunilor politice majore.
PSD a obținut cel mai mare scor, cu 22%, urmat de AUR (18%), PNL (14%) și USR (12%). Alte partide precum SOS, POT și UDMR au obținut scoruri mai mici, dar relevante pentru formarea unei coaliții.
După consultările de la Palatul Cotroceni, președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că partidul său susține ca premierul să fie propus de PSD. Această abordare confirmă direcția de consolidare a unei coaliții pro-europene.
Divergențe și abordări separatiste
USR, spre deosebire de ceilalți participanți, a participat la consultări separat. Delegația USR a fost formată din Elena Lasconi, Cătălin Drulă și Ionuț Moșteanu.
În același timp, reprezentanții AUR au intrat la consultări pentru a exprima poziția că actualul președinte este „ilegitim”.
Acest climat de divergențe și strategii politice variate subliniază complexitatea procesului de formare a unei majorități parlamentare și a unui guvern capabil să răspundă nevoilor țării.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





