Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 28 octombrie a.c., decretul de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 52 Operaţii Speciale „Băneasa-Otopeni”, arată site-ul Administrației Prezidențiale.

Astfel, în semn de apreciere a rezultatelor deosebite obținute de personalul unității în îndeplinirea misiunilor specifice încredințate, atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii, pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Batalionului 52 Operaţii Speciale „Băneasa-Otopeni”.

Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială a primit decorație

Administrația Prezidențială mai informează că președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 28 octombrie a.c., decretul de decorare a Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General doctor aviator Victor Anastasiu”.

Astfel, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obţinute de personalul instituţiei în cercetarea ştiinţifică medicală aeronautică şi spaţială, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Comandor, cu însemn de pace, pentru militari, Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General doctor aviator Victor Anastasiu”.

Ce decrete a mai semnat șeful statului

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 19 octombrie a.c., următoarele decrete:

  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Ovidiu-Cosmin Glodean-Onescu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg – pensionare, la data de 19 octombrie 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Cluj a domnului Emil Belean – ca urmare a neacordării avizului anual pentru menținerea în funcție după împlinirea vârstei de 65 de ani – la data de 29 noiembrie 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Mirela Sorina Popescu – pensionare, la data de 1 decembrie 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj a domnului Marian Nicolae – pensionare, la data de 1 decembrie 2020.