Președintele american a spus că militarii au văzut că mai multe obiecte au survolat SUA, după ce balonul a fost doborât. Totuși, acestea au fost identificate și în afara țării.

Astfel, au fost stabilite perimetre de siguranță, iar autoritățile americane vor vedea cum pot gestiona aceste obiecte.

Joe Biden a spus că vor fi stabilite perimetre de siguranță

„Săptămâna trecută, după ce balonul chinez a fost doborât, militarii noștri din NORAD au analizat datele și au văzut că mai multe obiecte au survolat țara, dar au fost identificate și în lume. Am identificat trei deasupra Canadei, Alaskăi și Lake Huron. Am stabilit perimetre de siguranță pentru a vedea cum putem gestiona aceste obiecte din spațiul aerian american. Așa că am dat ordinul de a doborî aceste trei obiecte din cauza pericolului reprezentat față de circulația avioanelor. Am acționat în consultanță cu guvernul canadian, am vorbit personal cu premierul canadian.

Asta s-a întâmplat sâmbătă și am acționat din precauție și am doborât aceste obiecte în mod sigur. Armata americană și armata canadiană au recuperat aceste obiecte și încă analizăm. Eu voi comunica toate aceste lucruri Congresului. Nu știm exact ce erau aceste trei obiecte, dar nimic în acest moment nu indică că erau legate de programul de spionaj al Chinei sau că erau obiecte de spionaj din partea altor țări”, a subliniat președintele american.

Baloanele aparțineau de companii private

Potrivit liderului de la Casa Albă, este foarte probabil că aceste baloane aparțineau de companii private și erau baloane meteo sau efectuau alte studii științifice.

„Cel mai probabil aceste baloane aparțineau de companii private, probabil că erau baloane meteo sau că efectuau alte studii științifice. Când am luat preluat funcția am dat ordin să fie analizate aceste obiecte și știm că multe companii operează aceste baloane la diverse altitudini, unele în scopuri științifice. Vreau să spun clar că nu s-a observat o creștere a numărului de obiecte de pe cer, dar noi am decis să creștem numărul de radare și trebuie să continuăm să ne adaptăm și să facem față acestor provocări. De aceea i-am ordonat echipei să îmi spună cum vom gestiona această situație cu aceste obiecte, desigur, analizând toate riscurile de securitate. Dar fiți siguri, dacă un obiect prezintă o amenințare la securitatea americanilor, eu voi ordona să fie doborât.

Vom stabili perimetre de siguranță. Unele informații vor rămâne clasificate. Aceste perimetre ne vor arăta cum vom acționa în continuare. Ne vom adapta tuturor aceste provocări, dacă lucrurile evoluează. Desigur, vom depune eforturi guvernamentale să ne asigurăm că vom fi poziționați astfel încât să acționăm în siguranță față de aceste obiecte”, a declarat Joe Biden.

Autoritățile americane nu-și doresc un nou război rece

De asemenea, președintele din SUA a spus că autoritățile americane nu-și doresc un nou război rece. Astfel, urmează să participe la o discuție cu Xi Jinping.

„Vom ordona inventarierea acestor obiecte din spațiul aerian american și toate datele vor fi la zi. În al doilea rând vom implementa măsuri pentru a ne îmbunătăți măsurile de a identifica aceste obiecte. În al treilea rând vom impune o ordine pentru lansarea acestor obiecte pe cerul american și în al patrulea rând va fi un efort la nivel global. Acești pași vor duce la un cer mai sigur pentru armata noastră, pentru călătoriile aeriene, dar și pentru oamenii de la sol, aceasta este treaba mea ca și comandant suprem. Vom proteja mereu interesele poporului american și securitatea lor.

De când am venit la conducere ne-am dezvoltat abilitatea de a identifica și repera aceste baloane de spionaj. Când aceste baloane de spionaj au ajuns în spațiul nostru am dat ordin să fie doborâte imediat ce acest lucru a fost posibil și totul s-a făcut în siguranță. Obiectul pe care l-am doborât a fost mare, avea dimensiunea unui autobuz și reprezenta un pericol pentru oamenii de la sol, dar l-am monitorizat atent, i-am analizat capabilitățile, am învățat mai multe despre cum operează și pentru că am știut calea pe unde urma să se ducă, am știut cum să acționăm, am așteptat să ajungă deasupra apei pentru a proteja cetățenii, dar și pentru a ne permite să putem să recuperăm componente din acest balon și abia apoi l-am doborât și am trimis un mesaj clar că încălcarea suveranității noastre este inacceptabilă. Vom acționa să ne protejăm țara și am făcut acest lucru.

Încă de vineri am pus restricții pentru Armata de Eliberare a Poporului și le-am interzis accesul la tehnologia americană. I-am pus la curent pe partenerii noștri, știm despre tacticile Chinei și despre locurile unde au zburat aceste baloane. Analizăm toate obiectele pe care le-am recuperat chiar în acest moment. De asemenea, vom continua să încercăm să discutăm cu China, așa cum am făcut în ultimele două săptămâni, așa cum am spus la începutul administrației, noi căutăm competiție cu China, nu un conflict. Nu vrem un nou război rece, dar vom concura cu China și vom gestiona această competiție în astfel încât să nu devină un conflict.

Desigur, menținem deschise liniile de comunicare între diplomații noștri, militarii noștri. Diplomații noștri vor discuta mai departe și eu, desigur, voi rămâne în legătură cu președintele Xi. S-a dovedit încă o dată că militarii noștri și armata noastră sunt cele mai eficiente din lume. Vom continua să-i informăm pe aliați și Congresul de toate lucrurile pe care le aflăm și voi discuta cu președintele Xi şi sper că vom rezolva aceste lucruri. Dar nu îmi cer scuze că am doborât acel balon. (…) Nu pot. Veniți la mine să discutăm când veți fi oameni civilizați”, a conchis Joe Biden.