Klaus Iohannis pare să defileze spre un nou mandat la Palatul Cotroceni. După ce a câștigat categoric primul tur, actualul șef al statului pare să nu aibă nicio problem cu Viorca Dăncilă.
O spune și premierul Ludovic orban, convins că Iohannis va obține peste 62% peste două săptămâni. „Am făcut campanie pentru președintele României, am prezentat proiectul președintelui, soluțiile pe care le are. Am avut ca obiectiv un scor de peste 40% în primul tur și sunt convins, după cum arată datele, că am atins acest obiectiv”, a spus el într-un interviu pentru Digi24.
Premierul le-a mulțumit tuturor celor care au venit la vot. „Am avut o campanie cât mai apropiată de români, la firul ierbii, în care am prezentat foarte sobru, foarte serios, care e planul lui Iohannis, care include fiecare român”, a continuat el.
Întrebat cum ar fi influențat scorul obținut în turul al doilea de Klaus Iohannis, în funcție de contracandidatul său din turul al doilea, Orban a spus: „Cercetările sociologice arată că președintele Iohannis va câștiga turul al doilea indiferent de cu ce candidat intră în turul doi. În toată campania nu s-a pus niciodată problema cine va fi pe primul loc, iar rezultatele arată clar sprijinul pentru președintele României”.
Întrebat cu ce formațiuni va discuta sprijinul pentru Iohannis, în turul al doilea, Orban a spus: „Suntem într-un parteneriat cu toți cei de la nivelul Parlamentului, alături de care am pus umărul să punem capăt guvernării nocive a PSD și sunt convins că vor fi alături de noi. Cel mai important e să fie alături de noi românii”.
În ceea ce privește posibilitatea ca o dezbatere între cei doi candidați din turul al doilea să aibă loc, Orban a spus: „Președintele a fost într-o discuție și o dezbatere permanentă cu cetățenii României. Vom stabili strategia după ce vom avea rezultatele finale. La ora actuală, echipa de campanie a partidului e mobilizată pentru numărătoarea paralelă”.
Președintele PNL este convins că Iohannis va câștiga 40% din voturi în primul tur de scrutin și că va avea cel puțin 62% în turul al doilea, „care poate fi mai mare dacă ne confruntăm cu unul dintre candidați”. Orban nu a vrut să spună însă la ce candidat se referă.
Ludovic Orban a mai spus că, în măsura în care acest lucru este posibil, PNL va susține alegerile anticipate, pentru că „e complicat cu structura actualului Parlament să existe o majoritate stabilă care să poată susține toate reformele importante”.


Te-ar putea interesa și: