de prea multi angajati, management slab si un nivel ridicat de coruptie. Lipsa transparentei si o incetinire a procesului de privatizare au speriat investitorii.
Capital: Presa rusa a scris mult despre un posibil consortiu Mol-LukOIl-OMV pentru privatizarea Petrom. Cat de fezabil vi se pare?
James Angelus: Aceasta constelatie poate capata sens si probabil ca un consortiu va concura pentru Petrom. LukOil are propria sa productie de petrol, iar OMV si Mol si-au dezvoltat distributia in aceasta parte a lumii. Dar cred ca grupul care se va forma pana la urma va fi o surpriza pentru toata lumea. Putem gasi, de exemplu, OMV, care este deja aliat cu Rompetrol, alaturi de PKN Orlen (Polonia – nota red.) si Yukos (Rusia). Posibilitatile sunt nenumarate Traim timpuri interesante.
Capital: Cat de interesati sunt gigantii petrolului (ca Chevron Texaco, BP-Amoco) de companiile din Europa Centarla si de Est. Sau acestea sunt o miza mai mult pentru investitorii din regiune, ca LukOil, Mol, OMV, Shell?
James Angelus: In acest moment, nu cred ca investitorii mondiali sunt interesati atat in companiile locale, cat in piata de consum. Ei sunt prea ocupati in alte parti ale lumii, care sunt mai atractive in termenii transparentei si cooperarii intre guverne. Europa Centrala si de Est este, prin natura sa, o piata de consum, nu o provincie petroliera. Dar Romania poate fi o exceptie in acest caz: poate avea inca rezerve de petrol in sol si offshore, dar guvernele de dupa 1990 au facut prea putin pentru a momi companiile straine de explorare.