Cine are nevoie de lux? Într-o lume în care au început să vorbească dinamita și gurile de kalashnikov, pare destul de deplasat să te interesezi de un ceas mecanic construit în câțiva ani de un meșter elvețian cu ochii duși de la șlefuitul rotițelor miniaturale. Sau să-ți dorești cine știe ce vază care a călătorit jumătate din circumferința pământului, o parte din acest drum fiind făcut în spatele unei cămile. Ori cine știe ce alt obiect care ar putea să se încadreze în ceea ce definim în termeni uzuali ca fiind „de lux“.

Am urmărit de curând un speach de la TED care vorbea despre dependență și despre experimentul cu „parcul de distracție al șoarecilor“. Pentru cine nu știe, dependența de anumite substanțe a fost determinată prin câteva experimente făcute pe șoareci. De exemplu, unui șoarece aflat într-o cușcă i-au fost puse la dispoziție doua recipiente: unul cu apă curată, altul cu o soluție de apă cu heroină. Iar șoarecele a preferat întotdeauna varianta cu heroină, până când a murit. Un alt cercetător a fost curios să afle dacă șoarecele are același comportament și dacă este pus într-un mediu diferit. Așa că a creat o cușcă mare, plină de tuburi colorate și orice a crezut că poate fi pe placul unui șoarece și a populat-o cu mai mulți rozători. În plus, le-a dat și cele două variante: apă curată și apă cu heroină. În noul context, majoritatea șoarecilor au preferat apa curată și au ignorat varianta cu heroină.
În concluzie, dependența nu este doar o chestiune de suferință fizică în lipsa stimulilor cu care ne-am obișnuit, ci mai ales un rezultat al nevoii noastre permanente de a ne conecta cu lucruri care să ne dea un sens. În lipsa acestora din urmă, drogurile sunt un inamic de temut. Dar nimeni nu are cu adevărat nevoie de ele dacă se simte împlinit și iubit.

Cred că la fel se întâmplă și cu luxul. El funcționeaza ca un factor psihologic important pe două paliere. Primul, mai ușor de înțeles și mai răspândit, se referă la nevoia umană de a fi competitiv și de a dovedi o anumită poziționare socială. Este genul show-off, al celor care și-ar purta etichetele de la firme celebre pe dinafară, dacă s-ar putea. Dar mai există un alt nivel, pe care cei care te întreabă „e de-adevăratelea?“ atunci când văd că scrie „Prada“ pe o geantă, nu-l pot bănui. Este vorba despre fenomenul de a te bucura și de a-ți arăta respectul față de ceva cu totul deosebit. De a răsplăti eforturile, talentul și inteligența oamenilor care au creat ceva cu totul special.
 
Acest al doilea palier reprezintă luxul care ne este de trebuință fiecăruia dintre noi. Fiindcă ne face să ne simțim bine, nu în comparație cu alții care nu au ce avem noi, ci chiar față de noi înșine, care înțelegem, respectăm și prețuim ceva remarcabil făcut de o altă ființă asemenea nouă. Ne simțim conectați cu acei oameni speciali și avem dovada palpabilă că lumea în care trăim este frumoasă dacă știm cum să o privim.

Avem, deci, nevoie de lux. Așa cum avem nevoie de artă. De fapt, cele două concepte sunt născute din aceiași părinți. Nu degeaba teroriștii de la ISIS au simțit nevoia să nimicească obiecte de artă vechi de mii de ani. Lumea lor se teme de frumos, de artă, de lux. Lumea lor e născută din mizerie și sărăcie. Iar în mizerie și sărăcie nu se poate trăi. De aceea nu au cum să ne învingă ei – criminalii, pe noi – cei care iubim oamenii.

 

(Articol publicat în Suplimentul Capital LUXURY apărut pe 11 decembrie 2015)


Te-ar putea interesa și: