Isărescu: Populaţia a devenit mult mai prudentă în ceea ce priveşte împrumuturile

Isărescu: Populaţia a devenit mult mai prudentă în ceea ce priveşte împrumuturile
Publicat de CAPITAL la 10 mai 2013, 15:00

Populaţia a devenit mult mai prudentă în ceea ce priveşte împrumuturile, iar mulţi chiar vor să scape de datorii, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

”La creditul personal de consum evoluţia este în continuare nefavorabilă. Noi considerăm că doi factori acţionează în această direcţie şi sunt importanţi, deci constatăm o regândire, la nivel de populaţie, la nivelul fiecărei familii, a raportului economisire/împrumuturi. Populaţia a devenit mult mai prudentă în ceea ce priveşte împrumuturile. Este vorba şi de experienţa trecută. Bugetele de familie au început să fie construite, spun eu, mai solid. Mai solid înseamnă însă şi cu mai puţine riscuri. Nu se mai avântă lumea în aceeaşi măsură să ia împrumuturi, să le reînnoiască pe cele vechi”, a spus oficialul, citat de Agerpres. Potrivit lui, mulţi vor chiar să scape de datorii, iar sloganul ”pe care îl citim este cam acesta: Domnule, am văzut cum e, hai să încercăm şi altceva. Am văzut cum e şi nu e plăcut”. 

Acesta a declarat că, în contrapondere şi acţionând în aceeaşi direcţie, se observă o atitudine mult mai favorabilă economisirii. Iar explicaţia pentru această atitudine este că populaţia a devenit mult mai prudentă, guvernatorul subliniind că în România consumatorul a devenit mult mai prudent.

Oficialul BNR a precizat că acesta înseamnă maturizare, atenţie, echilibru, iar dacă ar trebui să spună un singur cuvânt, acesta este ‘normalizare’.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.