Ora de plecare din București a fost vineri seară, ora 21:20. Când avionul a ajuns la Iași, din cauza ceții, pilotul a survolat o perioada orașul, iar apoi a fost îndreptat spre Aeroportul Bacău.

Călătorii au fost duși într-o sala și li s-a interzis să părăsească incinta, povestește unul dintre călători. Deoarece nu primeau informații, pasagerii au început să vocifereze și să ceară socoteală pentru tratamentul la care au fost supuși.

Mult după miezul nopții, pasagerii au fost anunțați că se pot îmbarca, avionul urmând să-i ducă la Iași. După nici o ora de zbor și alte rotocoale deasupra Iașului, avionul a fost nevoit să se întoarcă la Bacău.

Abia în această dimineață li s-a pus la dispoziție un autocar care i-a adus a Iași în jurul orei 7:40.