Iohannis, despre titlurile acordate revoluţionarilor: „Preşedinţia nu are atribuţii de reverificare a contestaţiilor”

Iohannis, despre titlurile acordate revoluţionarilor: „Preşedinţia nu are atribuţii de reverificare a contestaţiilor”
Publicat de Bogdan Biszok la 3 martie 2016, 17:42

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Administraţia Prezidenţială nu are atribuţii în reverificarea şi prelucrarea contestaţiilor privind acordarea titlurilor de revoluţionari, punctând că, potrivit legii, el ia act de liste şi le validează prin decret.

'Am constatat că există o preocupare intensă în acest domeniu şi vreau să fac câteva precizări ca să nu fiu greşit înţeles. Legislaţia a fost modificată şi a instituit o procedură de reverificare şi reeditare a titlurilor de revoluţionari cu o titulatură puţin modificată. (…) Toţi care au fost trecuţi în aceste anexe din decretele pe care le-am semnat au avut şi înainte acest titlu. Este important de ştiut că Administraţia Prezidenţială în această chestiune nu are nicio atribuţie de reverificare sau prelucrare a unor contestaţii, doar Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi Comisia parlamentară au dreptul şi obligaţia să verifice dosarele depuse, să decidă asupra lor, să decidă asupra contestaţiilor', a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că prin lege ia act de liste şi le validează prin decret.

'Legea în această speţă îmi dă o singură atribuţie: să iau act de aceste liste şi să le validez prin decret. Aceste titluri în niciun caz nu sunt decoraţii conferite de preşedinte, ci sunt titluri conferite în baza unei legislaţii foarte clare', a conchis Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind conferirea titlului de 'Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant' pentru aproape 1.700 de persoane, printre care şi deputaţii Bogdan Niculescu-Duvăz (PSD), Petru Movilă (PNL), Niculae Mircovici (minorităţi). De asemenea, printre cei cărora Iohannis le-a conferit titlul de luptători cu rol determinant în Revoluţia din 1989 se află preşedintele de onoare al echipei de fotbal 'Steaua', Helmuth Duckadam, foştii miniştrii PDL Ion Ariton şi Radu Berceanu, fostul deputat FSN în legislatura 1990-1992 Cazimir-Benedict Ionescu, scriitorul Valentin Hossu-Longin. AGERPRES

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.