„Din seria celor 42 de proiecte europene pe care le-am inițiat în ciclul financiar 2014-2020 în 2021 am lucrat și am finalizat cea mai mare parte a liceelor și colegiilor din Reșița. Avem 8 colegii și licee finalizate în 2021 alături de 4 grădinițe. Eu le-aș cuprinde pe toate într-un proiect pe care l-aș numi proiectul de educație și este din punctul meu de vedere cel mai important și de succes în 2021”, a declarat pentru Revista Capital primarul Ioan Popa.

„Cel mai mare proiect pe care îl implementăm în 2022 este cel de reintroducere a circulației cu tramvaiul în oraș. Ea a fost stopată în 2011, iar când am ajuns în 2016 la primăria Reșița tramvaiele nu mai existau, au fost tăiate și vândute la fier vechi, firma a fost privatizată, transportul public se făcea cu mașini vechi aduse din Germania sau Olanda. Am reactivat Societatea de Transport Urban Reșița și avem în derulare un proiect major, de circa 90 milioane euro, pentru reabilitarea și modernizarea căilor de rulare, depou, stații de redresare, stații de tramvai, un traseu de 18 km și achiziția a 13 tramvaie noi și 10 autobuze electrice. Este cel mai mare proiect pe care îl avem în derulare și la finalizarea sa în Reșița se va circula preponderent verde”, ne povestește Ioan Popa.

O imagine modernă a vechilor peisaje industriale

Pentru ciclul financiar 2021-2027 Ioan Popa ne-a transmis că are mai multe fișe de proiecte majore, unul dintre ele fiind reabilitarea podului metalic industrial de 570 de metri lungime din Reșița. Podul era folosit pentru transportarea calcarului la fabrica de var pentru combinatul siderurgic și va suferi o reconversie: „Îl ducem din zona industrială, abandonată, în zona de turism sau petrecere a timpului liber. Pe pod vom face o pistă de biciclete, o promenadă, vom avea bungee jumping, perete de cățărare, al doilea cel mai mare din Europa”, ne transmite primarul orașului Reșița.