"Ideea a apărut ceva mai demult, când am remarcat că cei de la Consiliul Investitorilor Străini au găsit formula legislativă de a avea reprezentanță în fața autorităților, că ei au avut 10-14 întâlniri cu re­pre­zentanții FMI și ai Băncii Mondiale, în timp ce reprezentanții IMM-urilor au fost chemați la discuții de numai două-trei ori", a declarat Ioan Niculae. Acesta povestește că, în ultimii doi ani, a întâmpinat tot mai multe probleme din partea autorităților, care amână permanent apariția Legii patronatelor.

Evenimentul de înființare a noii asociații va avea loc în București, pe 17 aprilie, la Willbrook Platinum Business & Convention Center (șoseaua București-Ploiești, nr. 172-176). Inițial, locația fusese stabilită la Hotel Marriott, deoarece omul de afaceri român miza pe prezența a 70-80 de persoane. „În urma anunțului inițial am primit telefoane de la oameni de afaceri români din toate domeniile de activitate – din IT, agricultură, farma, servicii medicale, industrie extractivă, oameni care au ajuns la capătul puterilor și care vor și ei să facă parte din asociație. Așa că am schimbat locația cu una mai mare, cea de la Willbrook, deoarece mizez pe prezența câtorva sute de persoane“, a precizat Niculae.
Cei care se vor implica în acest proiect au afaceri cumulate de peste trei miliarde de euro.

Cei care doresc să devină membri ai acestei asociaţii sunt aşteptaţi la evenimentul de constituire, când se vor dezbate statutul asociaţiei şi problemele cu care se confruntă în acest moment mediul de afaceri autohton.
Pe lista invitaţilor sunt şi membri ai Guvernului, ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, precum şi reprezentanţi ai confederaţiilor patronale, reprezentative la nivel naţional.

După cum explică omul de afaceri,  asociația își propune să apere interesele investitorilor români, în special prin încercarea de a negocia promulgarea  unor legi care să apere și interesele investitorilor români, nu doar pe ale celor străini. „Este până la urmă un nonsens: 60% din salariații României sunt angajați în companii cu capital privat românesc. Circa un milion sunt salariați bugetari, ceva peste 850.000 sunt angajați în multinaționale și circa două milioane de oameni sunt în companiile românești cu capital privat“, spune Niculae. "Principalul obiectiv al acestei asociaţii îl constituie susţinerea şi promovarea capitalului românesc", a precizat omul de afaceri Ioan Niculae.