Numărul deceselor, aproape dublu față de numărul nașterilor

Sporul natural al populației s-a menţinut negativ (-10.474 persoane) în luna decembrie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, anunță INS.

În decembrie 2022 s-a înregistrat naşterea a 13.230 copii, cu 25 mai mulți copii decât în luna noiembrie 2022.

Numărul deceselor înregistrate în luna decembrie 2022 a fost de 23.704 (12.401 bărbați și 11.303 femei), cu 3.360 decese (1.843 bărbați și 1.517 femei) mai multe decât în luna noiembrie 2022. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna decembrie 2022 a fost de 102 copii, în creștere cu 13 față de luna noiembrie 2022.

În luna decembrie 2022, 66,6% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9897 decese, reprezentând 41,8%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 5875 decese, reprezentând 24,8% la persoanele de 70-79 ani) şi 18,6% reprezentând 4407 decese la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (117 decese), 20-29 ani (112 decese) și 5-19 ani (59 decese).

Principalele cauze ale deceselor în România

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna decembrie 2022 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (13188 persoane, reprezentând 55,6%); tumorile (4171 persoane, reprezentând 17,6%); bolile aparatului respirator (2091 persoane, reprezentând 8,8%).

În luna decembrie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5660 căsătorii, cu 262 mai puține decât în luna noiembrie 2022. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2300 în luna decembrie 2022, cu 318 mai multe decât în luna noiembrie 2022.

Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna decembrie 2022 a fost mai mic cu 2401 comparativ cu aceeaşi lună din 2021.

Sporul natural a fost negativ atât în luna decembrie 2022 (-10474 persoane), cât şi în luna decembrie 2021 (-10532 persoane).

Numărul persoanelor care au decedat în luna decembrie 2022 a fost cu 2459 mai mic faţă de luna decembrie 2021. După primele trei cauze principale de deces, în luna decembrie 2022 faţă de luna decembrie 2021, s-au înregistrat cu 1627 mai puține decese cauzate de boli ale aparatului respirator, cu 1171 mai puține decese cauzate de boli ale aparatului circulator și cu 316 mai multe decese având cauză principală tumorile.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 7 mai mare în luna decembrie 2022 decât cel înregistrat în luna decembrie 2021.

Numărul căsătoriilor a crescut în decembrie

În luna decembrie 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11477 persoane (5956 bărbaţi şi 5521 femei), iar în mediul rural decesul a 12227 persoane (6445 bărbaţi şi 5782 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 1360 persoane (701 bărbaţi şi 659 femei) în mediul urban și cu 1099 persoane (464 bărbaţi şi 635 femei) în mediul rural.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2022, cu 1318 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna decembrie 2022 s-au pronunţat cu 13 divorţuri mai multe decât în luna decembrie 2021.