Înregistrări video cu urmările atacului chimic din Siria, prezentate membrilor Congresului American
Postul de televiziune CNN a difuzat în reprize, ieri, mai multe înregistrări video înfăţişând persoane aflate în convulsii sau copii morţi care ar fi victime ale atacului cu arme chimice din 21 august din Siria, imagini ce fuseseră prezentate anterior aleşilor americani de către administrația de la Casa Albă.
Cele 13 înregistrări video au fost prezentate în exclusivitate pe CNN, care nu garantează autenticitatea acestora din sursă independentă. Imaginile arată cadavre ale unor copii şi adulţi înşirate într-o sală, sau cadre cu un bărbat cuprins de convulsii. Alte imagini înfăţişează un bărbat care încearcă să resusciteze cu copil sau un altul care curăţă cu apă faţa unui copil în timp ce în fundal se aud strigăte, scrie EVZ.ro
Aceste imagini au fost arătate unui mic grup de senatori de către administraţia preşedintelui Barack Obama, care a afirmat în comisia de informaţii a Senatului că ele înfăţişează scene ce au urmat atacurilor chimice din 21 august, a precizat CNN. Responsabili ai administraţiei au indicat că există numeroase motive să se creadă că aceste imagini sunt autentice, potrivit CNN.
Citiți mai mult pe
evz.ro
Citiți și:
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




