Încep protestele! Sindicaliștii de la Cartel Alfa susțin că pe fondul apariției noului val de COVID-19, a alegerilor din cadrul partidelor din coaliția de guvernare, deciziile luate de actualul guvern continuă seria de acțiuni contrare legislației în vigoare și prevederilor Constituționale, actionând dictatorial împotriva drepturilor și intereselor cetățenilor.

Ei acuză că Executivul urmărește doar acțiunile de imagine în contextul campaniei din cadrul partidelor din coaliție, iar măsurile pe care le ia duc la sărăcirea populației și consolidarea privilegiilor celor 1% din populație cu venituri mari. Potrivit acestora, peste 30% din populația țării să se afle în sărăcie iar lucratorii aflati la nivelul salariului minim sunt transformați in „sclavi moderni culpabili”.

Acuzații grave ale sindicaliștilor

„Profitând de vacanța parlamentară, de presiunea realizată asupra sistemului medical prin apariția celui de-al patrulea val a pandemiei, de răbdarea ajunsă la limita a cetățenilor, guvernul continuă seria de măsuri aberante.

Lipsa de responsabilitate față de cetățeni stă și în refuzul guvernului de a promova prin ordonanță de urgență legea consumatorului vulnerabil, decisă în guvern la 90 de zile după liberalizarea prețului energiei și trimisă parlamentului spre avizare cu termen de aplicare din 2023!. Acest lucru, în condițiile în care avem peste 17% dintre lucrătorii activi sub pragul de sărăcie, iar 2,95 miloane persoane se aflau în 2020 în stare de deprivare materială severă (nu au avut acces la bunuri si servicii considerate minime pentru un trai decent). In plus, aprox 1,1 milioane de gospodării înregistrează restanțe la plata facturilor de energie electrică, iar în jur de 3 milioane de persoane se află astăzi în imposibilitatea de a achita la timp facturile de utilități sau obligațiile curente (INSSE)”, au arătat cei de la Cartel Alfa.

Sindicaliștii au atras atenția membrilor Parlamentului României, ca sunt alesi ai cetățenilor, indiferent de partidul politic din care fac parte, că este responsabilitatea și obligația lor de a controla executivul și a aduce corecții unor politici aberante și contrare interesului majorității cetățenilor.

„Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA„, reunit in data de 30 august 2020, au decis declanșarea de acțiuni de stradă împotriva Guvernului și a măsurilor sale aberante.”, a transmis Cartel Afla, într-un comunicat.

Sursă foto: Dreamstime