După cum au comunicat la serviciul de presă al Adunării Populare a Găgăuziei (APG.), la prima şedinţă, pe care au desfăşurat-o pe 21 august consilierii satului Congazcic, raionul Comrat, au participat deputaţii APG Ivan Burgudji şi Zahar Mitul, transmite IPN.

În cadrul şedinţei, a fost examinat apelul locuitorilor Găgăuziei, care au cerut de la deputaţii APG să asigure în cadrul negocierilor cu autorităţile Moldovei executarea Legii „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei” care, în opinia lor, este încălcată de către autorităţile centrale. În caz contrar, aleşii poporului din Găgăuzia urmează să organizeze până în decembrie 2015 un referendum în teritoriul autonomiei, în cadrul căruia să se pună chestiunile cu privire la ieşirea din componenţa Republicii Moldova, cu privire la atitudinea locuitorilor Găgăuziei faţă de aderarea la Uniunea Vamală şi cu privire la atitudinea faţă de integrarea europeană.

După ce a fost examinat apelul cetăţenilor, consilierii satului Congazcic au adoptat hotărârea de a convoca, după data de 29 august, o adunare a locuitorilor satului, în cadrul căreia să se discute chestiunile respective.

Apelul menţionat a sosit în adresa deputaţilor APG spre sfârşitul lunii iulie 2013. Conform afirmaţiilor spicherului Adunării Populare, Dmitri Constantinov, întru susţinerea apelului au fost colectate peste 6 mii de semnături ale locuitorilor regiunii.

Găgăuzia – o altă pârghie a Moscovei

„Federaţia Rusă provoacă un şir de acţiuni sistematice de denigrare a parcursului european al Republicii Moldova, iar ultimele evenimente din Găgăuzia fac parte din acest scenario”, consideră analistul politic Oazu Nantoi. citeşte şi DEUTSCHE WELLE Rusia în Moldova: “Împarte şi stăpâneşte”


Te-ar putea interesa și: