Cel puțin declarativ, politicienii încearcă să se sincronizeze cu viziunea europeană în privința impozitării profiturilor realizate de multinaționale pentru că un sistem fiscal funcțional creează premisele de dezvoltare asigurând finanțarea investițiilor în infrastructură, sănătate și educație.
Totuși, acest interes național legitim poate fi atins doar în măsura în care perspectiva internațională este analizată în profunzime. Apoi, aspectele internaționale trebuie adaptate sistemului românesc în funcție de politicile economice de dezvoltare pe termen mediu și lung (în ideea asumării politice a unui astfel de plan), de trăsăturile economiei românești și, nu în ultimul rând, de capacitatea administrativă și eficiența acesteia.
Actualele sisteme fiscale sunt învechite
Sistemele fiscale au fost dezvoltate înainte de apariția economiei digitale, în perioade în care accesul la informații, mobilitatea socială și a capitalurilor erau mult mai reduse.
Din cauza faptului că se bazează pe prezența fizică sau juridică a operatorilor economici într-un anumit stat nu mai corespund economiei actuale și afectează bugetele naționale (cu un impact mai mare asupra statelor aflate în curs de dezvoltare).
În consecință, decidenții au început să regândească sistemele fiscale și, în anul 2013, G20 și-a asumat susținerea a 15 măsuri cuprinse în planul BEPS (de combatere a erodării bazelor de impozitare și a transferului profiturilor). În urmă cu un an, România s-a alăturat Forumului de implementare a BEPS.
La nivel european, dezvoltarea ideilor privind noile concepte fiscale aliniate cu BEPS și cuprinse într-un pachet care include definirea unei baze fiscale consolidate comune a societăților (CCCTB) a fost anevoioasă. A fost propusă inițial într-o forma îndrăzneață însă, în urma unui blocaj din Consiliul Europei, a fost relansată în 2016 într-o variantă care pare mai fezabilă din perspectivă politică. Este esențial ca, până la finalizarea discuțiilor pe tema acestei propuneri, România, ca stat membru, să își descopere resursele politice și umane pentru un rol activ în definirea noilor politici fiscale.
Acestea vor avea o influență foarte mare asupra bunăstării cetățenilor pe un termen cel puțin egal cu durata de viață a Uniunii Europene.
Din același pachet face parte un alt proiect materializat prin Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 privind stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (Directiva ATAD). Termenul de transpunere în legislația română este de 31 decembrie 2018, cu aplicare de la 1 ianuarie 2019.
În ciuda faptului că textul Directivei ATAD face obiectul unor modificări privind tratamentul neuniform al elementelor hibride și a faptului că mai avem la dispoziție aproximativ un an până la expirarea termenului de implementare, legislativul românesc a accelerat implementarea acesteia printr-un proiect de lege publicat la sfârșitul anului 2016 și luat în dezbatere, așa cum spuneam, în această lună.
Din perspectiva tehnicii legislative, actul normativ a fost conceput independent de Codul fiscal, spre deosebire de implementările anterioare de directive în domeniu. Din perspectiva rezultatelor previzionate din aplicarea acestei directive, în nota de fundamentare se arată că „statul român poate câștiga de până la patru ori mai mulți bani dacă va încasa impozitul pe profit al companiilor care au activități în mai multe state și care obțin profituri în România.“
Dacă plecăm de la premisa ambițioasă a bugetului pentru 2017 care anticipează venituri din impozit pe profit de aproximativ 16,5 mld lei, previziunile din nota de fundamentare ar duce la o majorare cu 50 mld lei, până la 66 mld lei. Ar însemna ca veniturile din impozitarea capitalurilor să fie duble față de veniturile din impozitul pe veniturile persoanelor fizice și la aproximativ egale cu veniturile din TVA. Este un deziderat care ar schimba în mod fericit structura veniturilor fiscale, însă realist este imposibil să credem că poate fi atins în viitorul apropiat. De ce?
Dacă analizăm pe scurt ce ar însemna în practică implementarea Directivei ATAD, observăm că modificările nu vor avea un impact semnificativ în privința creșterii bazei impozabile asupra căreia se calculează cota de impozit.
Principalele măsuri vizează:
Modificarea mecanismului de deducere a cheltuielilor cu dobânzile de la societăți nebancare
Codul fiscal românesc prevede de foarte multă vreme un mecanism (considerat eficient de literatura de specialitate) de limitare a acestor cheltuieli. Dacă ținem cont de spiritul directivei ATAD putem spune că acesta atinge în mare măsură obiectivele acesteia. Chiar dacă Directiva ATAD introduce anumite inovații, este greu de crezut că va crește semnificativ baza impozabilă.
Definirea instrumentelor hibride și stabilirea modalității de impozitare a acestora
Legislația românească este restrictivă în definirea capitalului social și a capitalului împrumutat, în mod voit sau nu, și nu a creat un mediu economic propice până acum. Astfel, existența unor instrumente hibride funcționale în mecanismele economice românești este una mai degrabă excepțională și, prin urmare, implementarea prevederii din directivă va avea un rezultat neglijabil din perspectiva creșterii bazei impozabile în România.
Norma generală anti abuz
O astfel de normă este, de asemenea, prevăzută de foarte mult timp și nu este cazul să ne așteptăm la modificări semnificative privind colectarea prin sincronizarea prevederilor naționale cu cele din Directiva ATAD.
Impozitarea la ieșire
Acest concept ar fi nou în legislația noastră. În funcție de modul de implementare și dependent de creșterea eficienței administrative, poate genera o creștere a veniturilor bugetare (însă foarte departe de estimările din nota de fundamentare). Cu toate acestea, implementarea unui astfel de concept ar trebui analizată și din perspectiva efectelor economice (negative) ce pot decurge în demersurile de atragere a capitalurilor străine de care statul român are mare nevoie.
În concluzie, România prin reprezentanții săi politici trebuie să își asume un rol mult mai activ în influențarea politicilor europene din domeniul fiscal (mai ales că 2019 este un an reprezentativ pentru România în proiectul european prin deținerea Președinția Consiliului în perioada ianuarie – iunie 2019).
Mai departe, în elaborarea politicilor fiscale naționale, trebuie mai multă aplecare către realitățile și obiectivele economice românești și, pornind de la acestea, să fie implementate proiectele legislative europene în spiritul acestora (cu aplecare spre obiective) în detrimentul focusului actual influențat mai degrabă de forma acestora.
