Valoarea acestor importuri realizate din ţările intra şi extra comunitare s-a apropiat de 12 milioane de euro, în primele patru luni din 2013, faţă de cele 4,448 milioane de euro cheltuite în aceeaşi perioadă din 2012 pentru o cantitate de 35.655,8 tone.

Pe de altă parte, în primele patru luni ale anului au fost livrate pe pieţele externe numai 2.748 tone de cartofi româneşti, în valoare de 607.582 euro, în timp ce în perioada similară din 2012 încasările au fost de numai 287.969 euro pentru o cantitate aproape similară, respectiv de 2.771,2 tone.

Potrivit datelor INS, preţul cartofilor a înregistrat în primele şapte luni din acest an o creştere cu 10,69% faţă de decembrie 2012, deşi în iulie cartofii s-au ieftinit cu 11,61%, faţă de luna anterioară.

Producţia de cartofi a României se cifrează anual între 3 şi 4 milioane de tone, cantitate suficientă pentru asigurarea consumului intern – de circa două milioane de tone anual – dar şi pentru sămânţă (circa un milion de tone), procesare şi furaje (circa 40.000 de tone) şi cu toate acestea, importurile de cartofi sunt semnificative în ultimii ani.

În România se raportează anual o suprafaţă cultivată cu cartofi în jurul valorii de 240.000 hectare, existând un număr de aproximativ 200 de exploataţii cu suprafaţa de peste 10 hectare, majoritatea fiind producători mici care deţin suprafeţe de la 0,10 până la 10 hectare.

Românii consumă anual, în medie, 92 de kg/cartofi pe locuitor, situându-se pe locul IV în Uniunea Europeană. Suntem depăşiţi doar de Portugalia cu 126,9 kg/locuitor/an, Irlanda – 118,7 kg/locuitor/an şi Marea Britanie cu 112,4 kg/locuitor/an. AGERPRES