GlaxoSmithKline şi Roche sunt companiile care au obţinut contracte cu statul reprezentând 23% din cele 23 milioane de euro câte au fost alocate pentru combaterea gripei noi.

Gripa porcină este considerată cea mai mediatizată epi­demie de până acum, de­şi rata morbidităţii este re­lativ scăzută. Ceea ce  în opinia unora  este mai curând un „produs mediatic“ stimulează vânzările de vaccinuri, medicamente şi măşti de protecţie. Organizaţia Mondială a Sănătaţii (OMS) estima, în luna octombrie, că producţia anuală de vaccinuri împotriva acestui virus ar putea ajunge la trei miliarde de doze. La sfârşitul lui noiembrie, OMS aprecia că în 40 de ţări au fost distribuite cel puţin 100 de milioane de doze. Alături de marile companii Novartis, GlaxoSmithKline (GSK) şi Sanofi-Pasteur, In­sti­tutul Cantacuzino din Bucureşti este unul dintre producătorii de vaccinuri împotriva gripei porcine. Institutul Cantacuzino a livrat până acum sistemului sanitar 1,34 milioane de doze, iar până la finele anului viitor se estimează că va produce zece milioane de doze de Cantgrip, în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei.

Importurile, donaţiile şi rezerva de stat

189-43873-16_porc_50.jpgPurtătorul de cuvânt al Ministerului Sănă­tăţii (MS), Oana Grigore, a precizat pentru Capital că de la buget au fost alocate 53 de milioane de lei pentru producerea acestui vaccin, dar şi pentru achiziţionarea de măşti şi de­zin­fec­tanţi. De asemenea, ministerul a cumpă­rat Osel­tamivir (Ta­mi­flu) şi Za­na­­­­mivir (Relenza) de la Roche România şi res­pectiv GSK, importatori direcţi. Pentru cele două tipuri de antivirale s-au alocat 22,4 milioane de lei (11,3 milioane lei pentru Oseltamivir şi 11,1 milioane lei pentru Za­na­­­­mivir). La aces­tea se adaugă alte medicamente antivirale, din donaţii şi de la rezerva de stat. Medicamentele au fost distribuite în spitalele de boli infecţioase din întreaga ţară. MS urma să organizeze o licitaţie pentru achi­ziţionarea unei cantităţi suplimentare de Zanamivir, în valoare de 22 de milioane de lei (fără TVA), dar a anulat-o în cursul săptămânii trecute. În farmacii, la mare căutare se arată a fi produsele pentru creşterea imunităţii şi ge­lu­rile anti­bacteriene, în timp ce în multe unităţi stocurile de măşti de protecţie sunt deja epuizate. Marile lanţuri, cum ar fi Sen­siblu sau HelpNet, au confirmat creş­teri importante ale vânzărilor pe acest segment.

„În acest an, cererea pentru produsele pe bază de echi­na­ceea şi propolis au crescut cu 180% faţă de 2008. Cele mai căutate sunt cele din import. Vânzările de geluri antibacteriene s-au majorat cu 650%. De asemenea, solicitările pentru măşti de protecţie au fost de 20 de ori mai mari în lunile septembrie-noiembrie a.c. decât în perioada similară din 2008“, de­clară Monica Popescu, PR executive la HelpNet, care estimează că vânzările acestor produse prin reţeaua proprie vor creşte cu 86% până în martie 2010, după ce în perioada septembrie-noiembrie se vânduseră 50.000 de unităţi de produse de vârf pentru imunitate.

Marii producători îşi extind capacităţile

În ceea ce priveşte cele două tipuri de antivirale, Tamiflu şi Relenza, singurele utilizate pentru combaterea gripei porcine, Roche şi GSK au anunţat că sunt pregătite să livreze trei milioane de doze. Conform Federaţiei Internaţionale a Pro­ducătorilor din Industria Pharma, în prezent există în întreaga lume 11 com­panii producătoare de vaccinuri îm­po­triva gripei H1N1, omologate. Citând evaluările unor analişti ai pieţei, va­rian­ta online a ziarului german Der Spiegel arată că principalii producători de profil – Sano­fi Avensis (Franţa), Novartis (El­ve­ţia) şi GSK (Marea Britanie) – se aşteaptă la încasări importante din comercializa­rea acestui vaccin. Astfel, GSK ar putea încheia al patrulea trimestru al acestui an cu vânzări de 1,7 miliarde de dolari, estimările pentru primul trimestru din 2010 fiind similare. Şi compania Novartis aşteaptă ca vânzarea vaccinului să-i aducă 700 de milioane de dolari în intervalul octombrie-decembrie al acestui an. La rândul său, producătorul francez Sanofi-Avensis estimează ca vânzările să atingă 500 de milioane de dolari în ultimul trimestru. Şi pentru că lupta împotriva gripei noi se dovedeşte profitabilă, unele companii au decis să investească pentru a-şi mări capacitatea de producţie a vaccinurilor. Astfel, Novartis a deschis recent o nouă unitate de producţie în Carolina de Nord, în timp ce pentru cea din Holly Spring a primit fonduri în valoare de 487 de milioane de dolari de la guvernul american.

Scenariul cu 20.000 de morţi? Este una dintre variantele oficiale. Dar este un minim. Ăsta e mizilic!
Adrian Streinu Cercel, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii

3,9mld. dolari sunt încasările Sanofi-Avensis, Novartis şi GSK  din vânzarea vaccinului împotriva noii gripe în ultimele trei luni din 2009