Ilie Bolojan a părăsit vineri biroul de la Senat și s-a îndreptat spre Palatul Cotroceni, unde Nicușor Dan l-a desemnat oficial în funcția de prim-ministru. Informația a venit în contextul tensiunilor politice din ultimele zile, în care s-au purtat negocieri intense între președinte și liderii partidelor parlamentare pentru formarea unui nou guvern.

Ilie Bolojan a avut o întâlnire la Palatul Cotroceni cu șeful statului

Dimineața, Ilie Bolojan a avut o întâlnire la Palatul Cotroceni cu șeful statului. Măsura legată de majorarea TVA de la 19% la 21% a fost una dintre principalele surse de blocaj în negocieri.

„Îmi doresc ca Guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă”, a declarat Nicuşor Dan.

Declarația de presă a celor doi poate fi urmărită în videoclipul de mai jos.

Mesajul lui Nicușor Dan

Nicușor Dan a transmis mulțumiri către partidele „care vor forma majoritatea guvernamentală pentru toate aceste săptămâni de discuții”. El a ținut să sublinieze și că problema cea mai urgentă pentru România este „relansarea economică”, care necesită o bază solidă”.

În acest context, spune el, este nevoie ca autoritățile să colecteze „deficitul financiar pentru a pune bazele ca economia să poată să se dezvolte și să aducă prosperitate pentru români”.

De asemenea, a susținut că Ilie Bolojan ar fi „persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatului statului român”, deoarece a „dovedit că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile” în pozițiile pe care le-a avut.

„Îl desemnez pe domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru. Mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea guvernamentală pentru toate aceste săptămâni de discuții. Urgența pentru România este relansarea economică. Ca să ai relansarea economică trebuie să ai bază solidă. E nevoie să colectăm deficitul financiar pentru a pune bazele ca economia să poată să se dezvolte și să aducă prosperitate pentru români. Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatului statului român. În pozițiile pe care le-a avut a dovedit că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile. Vă mulțumesc de încrederea acordată. Începând din această dimineață voi continua discuții cu partidele pentru asigurarea unei majorități parlamentare, pentru definitivarea guvernului și a programului de guvernare”, a transmis Nicușor Dan.

Mesajul transmis de noul premier

La rândul lui, noul premier a transmis următorul mesaj:

„Vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o prin această nominalizare. Sunt conştient de marea responsabilitate pe care mi-o asum datorită situaţiei dificile în care se găseşte ţara noastră ca efect al crizei bugetare îndelungate. Începând din această după amiază, voi continua discuţiile cu partidele politice pentru asigurarea unei majorităţi parlamentare, pentru definitivarea Guvernului şi a programului de guvernare.

În aceste acţiuni, voi urmări trei direcţii: să punem ordine în finanţele ţării, să lucrăm pentru o bună guvernare care să creeze condiţii de dezvoltare în România şi prin tot ceea ce facem, nu în ultimul rând, să arătăm respectul cuvenit românilor. Şi ştiu că nu va fi o întreprindere uşoară, dar am convingerea că împreună cu preşedintele României, cu oamenii responsabili din partidele politice, bazându-ne pe cetăţenii ţării noastre putem trece de această situaţie dificilă şi repune România pe un drum bun”, a transmis Bolojan.

Nicușor Dan, Ilie Bolojan
SURSĂ FOTO: Inquam Photos / George Călin