Conform unui comunicat de presă remis sâmbătă de IGPR, în perioada 7 – 13 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, poliţiştii de la transporturi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare. 

De asemenea, activităţile au vizat prevenirea şi combaterea criminalităţii şi migraţiei ilegale, precum şi diminuarea infracţionalităţii economice. 

"Poliţiştii au efectuat 304 controale în staţii de cale ferată şi în 355 de trenuri de călători, precum şi în 607 alte zone, respectiv în aerogări, rute feroviare şi navale. În urma verificărilor, au fost depistate cinci persoane date în urmărire naţională şi trei deţinători de substanţe halucinogene. Au fost întocmite 35 de dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, lovire sau alte violenţe, tâlhărie, înşelăciune, evaziune fiscală şi distrugere. De asemenea, poliţiştii au confiscat aproape 40 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 8.500 de lei, 880 de ţigarete şi au fost ridicate bunuri în valoare de peste 70.000 de lei. Au fost efectuate 117 controale la centrele de colectare a deşeurilor metalice feroase, în urma cărora au fost confiscate 4.934 de kilograme de metale", se arată în comunicatul de presă. 

Sursa citată mai menţionează că în 11 şi 12 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, 518 poliţişti de la transporturi au acţionat în întreaga ţară, în cadrul celei de-a 14-a operaţiuni comune Railpol – "Rail Action Day – 24 Blue", derulată la nivel european pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii în transportul feroviar. 

AGERPRES