O veste proastă soseşte vineri din lumea artistică din România: celebrul actor Horaţiu Mălăele a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

Peste numai trei zile, Horaţiu Mălăele trebuia să meargă la Iaşi, la Gala Serilor Filmului Românesc, însă acum, cel mai probabil, deplasarea nu va mai avea loc. Actorul urma să fie omagiat, alături de prieteni din cinematografie, în cadrul Galei de deschidere a celei de-a unsprezecea ediţii a Serilor Filmului Românesc, transmite Adevărul.

Horaţiu Mălăele nu se numără printre cei care ar ignora pericolul reprezentat de COVID-19, având în vedere că a susţinut o campanie de informare cu privire la riscurile reprezentate de pandemia de coronavirus.

El s-a numărat printre alte celebrităţi din România, precum Gheorghe Hagi, Cristi Chivu, Gică Popescu, Ilie Năstase, Smiley şi Florin Chilian, care au apărut ţinând foi cu mesajele „#staiacasa” sau „staţi în casă”.

Horaţiu Mălăele este actor, regizor, caricaturist şi scriitor român. S-a născut în satul Tahomir din Târgu-Jiu în urmă cu 68 de ani şi a ajuns la Bucureşti într-un moment de glorie al teatrului românesc. A jucat primul rol în 1974, la Studioul Casandra, intepretându-l pe Fabinard, în spectacolul „Pălăria florentină” de Eugène Labiche, în regia lui Ovidiu Schumacher.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, clasa profesor Octavian Cotescu. A continuat apoi să interpreteze roluri pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, unde a fost încurajat şi promovat de regizoarea Cătălina Buzoianu.

Pe 1 decembrie 2000, Horaţiu Mălăele a primit şi Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”.