Guvernul a adoptat miercuri o Hotărâre prin care a stabilit măsurile care vor fi luate pentru evacuarea românilor din Libia. “Statul român va suporta cheltuieile cu evacuarea persoanelor, în acest sens fiind alocate Ministerului Afacerilor Externe 900.000 lei din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului”, a spus ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.
El a explicat că practic un avion Tarom cu 200 de lcouri se va deplasa la Malta, unde va aştepta să preia românii aduşi de un avion militar din Libia. “MApN se va ocupa de obţinerea dreptului de survol pentru un avion militar care va face naveta între Tripoli şi Malta”, a arătat Baconschi.
El a precizat că până în acest moment Ambasada română din Tripoli a primit 220 de solicitări de evacuare. Totuşi, a spus ministrul, există persoane aflate şi la o mie de kilometri de Tripoli şi cărora este greu să li se asegure secutritatea pe durata transferului până în Capitala Libiei şi care ar fi mai bine să aştepte liniştirea situaţiei.
Guvernul speră ca prin această decizie să stimuleze românii din Libia să se întoarcă acasă, mai ales că le asigură acestora cheltuielie de transport.
În acest moment sunt în Libia aproximativ 500 de români.