Deputatul PNL Daniel Chiţoiu, ministru al Economiei în Cabinetul Victor Ponta, este nominalizat acum pentru portofoliul Finanţelor, el urmând să ocupe şi una din cele trei funcţii de vicepremier.

Născut la 11 iulie 1967 în Păuşeşti, judeţul Vâlcea, Chiţoiu este căsătorit şi are un copil.

În perioada 4 aprilie 2004 – 22 decembrie 2008, Chiţou a fost preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
De asemenea, Chiţoiu s-a făcut remarcat şi prin prezenţa în diverse Consilii de Administraţie ale unor societăţi de stat. Conform presei, în 2006 Chiţoiu a fost membru în CA ale CEC, SN Radiocomunicaţii SA, iar la CN Imprimeria Coresi a fost membru în Asociaţia Generală a Acţionarilor. SURSA: mediafax.ro