Românii sunt un popor de oameni ospitalieri. Aceasta este convingerea cu care am crescut, și cumva am știut că-i o vorbă dreaptă, nu un artificiu născut în laboratoarele propagandei comuniste. Pentru că, nu de puține ori, mi-a fost dat să fiu așezat la masă într-o casă de oameni pe care nu-i cunoșteam prea bine sau deloc, să fiu „omenit“, cum se mai spune pe la noi, prin gesturi spontane, naturale, de mărinimie. Cred că ospitalitatea face parte din pachetul nostru genetic și mai cred că ea ne-a fost lăsată de Dumnezeu, nu întâmplător, cu o bucătărie care este croită parcă pentru „omenit“. Mâncarea românească este gustoasă, îndestulătoare, sățioasă. N-am întâlnit un oaspete străin care să nu o pomenească cu poftă sau să o laude mai mult sau mai puțin zgomotos. O altă revelație pentru străini este țuica de prună sau palinca, băutura care-ți încrețește stomacul înainte de ospăț, și vinul nostru, care nu-i printre cele mai lăudate ale lumii, dar rimează de minune cu mâncarea, e gustos și potrivit pentru mese întinse și îmbelșugate.

Nu întâmplător restaurantele cu specific românesc așezate în zone turistice prosperă. Oaspeții străini, fie că se află în vacanță, fie într-o călătorie de afaceri, vor vrea să guste măcar o dată bucătăria locală. Și vor vrea să primească întreaga poveste care însoțește, în mod obișnuit, o astfel de exeperiență. Culorile, mirosurile și sunetele locului. Imagini sau scene întregi pe care le vor duce cu ei înapoi acasă și care vor zugravi imaginea cea frumoasă a României.

Acesta-i și motivul pentru care res­taurantele românești care știu să vândă întreaga poveste, cu atenție mare la detalii, au succes. Crama Domnească este unul dintre ele. Așezată în inima Centrului Vechi, cu un decor unitar, realizat cu multă cheltuială și gândit până la cel mai mic amănunt pentru turistul atras inevitabil de agitația străzii Șelari, Crama a devenit destul de repede un punct de referință chiar și pentru bucureștenii aflați în căutare de mâncare și atmosferă de chef românesc. Pe scurt, o locație foarte încăpătoare, extrem de bine plasată și foarte atent gospodărită, care este mai tot timpul plină și foarte animată. Nu-i de mirare că din vara aceasta au deschis un al doilea restaurant, în zona de nord a Capitalei. Pe locul fostei moșii a banului Dimitrie Ghica, din câte înțeleg, chiar lângâ Podul Băneasa. Noul loc păstrează, bineînțeles, aceeași identitate vizuală și se numește tot Restaurant Voievodal. Este o replică mai mare și mai nouă a Cramei de pe Șelari, cu același stil de conac boieresc neaoș, însă cu finisaje și detalii moderne, menite să dea totuși un plus de confort oaspeților. Restaurantul are o capacitate de aproape 600 de locuri și este împărțit în trei zone distincte, de capacități aproximativ egale: Salonul Voievodal, destinat banchetelor sau petrecerilor mari, Salonul Domnesc, care este un salon de zi, destinat serviciului à la carte, și terasa de vară care beneficiază de o superbă deschidere către lacul Herăstrău. Meniul este construit după același tipic ca la Crama din Șelari. Adică bucătărie românească tradițională, cu feluri deopotrivă populare, cu multe cărnuri fripte și servite „voievodal“ (adică în sabie, în vase de lut sau pe funduri de lemn) sau ceva mai elaborate, după rețete boierești vechi. Mancarea este gustoasă și, mai ales, prezentabilă. Un lucru pe care mai rar îl găsești în așa-zisele „restaurante tradiționale românești“, unde mănânci de cele mai multe ori semipreparate de la Metro sau mâncare industrială, încălzită puțin la microunde și servită ca la cantină. Res­taurantul are și o zonă de vinotecă, aflată în holul mare de la intrare, unde se află „la vedere“ peste 200 de sortimente de vin, dar şi o zonă de grill, în salonul de zi, care găzduieşte un grătar pe jar, de dimensiuni impresionante.

Într-o singură idee: un restaurant cu specific românesc ideal pentru evenimente, cu atmosferă plăcută și mâncare pe care o poți socoti, fără să exagerezi, „ca la mama acasă“.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

Am început masa cu o palincă oșe­nească (15 lei) și o ciorbă de afumătură cu zeamă de varză (10 lei). După ce ne-am întețit astfel pofta, am mâncat niște frigărui muntenești de berbecuț (36 de lei), niște cârnați în untură „à la Curtea Veche“ (25 de lei) și un cocoș la sabie cu mujdei de usturoi și mămăliguță (48 de lei). Toate absolut delicioase și însoțite de murături, ardei copți și o sfântă iahnie de fasole bine condimentată. La desert, a împărțit o porție de papanași foarte gustoși, pe care i-am mâncat mai mult ca să ne amintim de copilărie, căci altfel de-abia ne mai puteam mișca pe scaun de cât mâncasem.

Șos. București – Ploiești nr. 10
Tel: 0728 077 022 ; 0745 422 021
http://restaurantvoievodal.ro

Acest articol a apărut în ediţia print numărul 48 a revistei Capital din săptămâna 2-8 decembrie 2013