"Este un fapt istoric, e prima dată când are loc o grevă la Cartier", a declarat pentru France Presse o muncitoare participantă la protestul organizat la Paris, în inima "cartierului luxului", pe Rue de la Paix. Ea a mai spus că are un salariu de "numai 1.300 de euro", după 13 ani de când lucrează pentru celebrul bijutier.

"Cartier s-a blindat, salariaţii sunt îndatoraţi!", "Muncitori prost plătiţi!" – au scandat circa 50 de muncitori veniţi cu autocarul de la Reims (est), unde se află atelierele Cartier Joaillerie International, specializate în topirea de metale preţioase.

Toţi cei 70 de salariaţi ai atelierelor din Reims sunt în grevă şi nu vor înceta până nu obţin ce vor, a dat asigurări Flavien Lacrampe, delegatul sindicatului CGT (Confederaţia Generală a Muncii).
Este cea de-a patra zi de grevă pentru muncitorii de la Cartier. Marţi, în cursul negocierilor cu privire la salarii, conducerea a propus o majorare cu 75 de euro brut, în timp ce angajaţii pretind o creştere de 200 de euro.

Cartier aparţine grupului elveţian Richemont, unul din liderii mondiali ai luxului, care este şi proprietarul altor mărci renumite, cum ar fi Van Cleef, Arpels sau Mont Blanc. Fondată la Paris, în 1847, de Louis Francois Cartier şi devenită celebră datorită nepotului acestuia, Louis Cartier, societatea a rămas sub controlul familiei până în 1964. În 1899, Alfred Cartier a instalat sediul întreprinderii familiale la nr. 13 din Rue de la Paix, adresa sa actuală.
Sursa: Agerpres