Gina Pistol și Smiley, dezvăluiri emoționante la o lună după nuntă

Gina Pistol cât și Smiley au distribuit un clip video cu cele mai importante momente de la nuntă. Nu au ales pe fundal o melodie, ci au vorbit despre relația lor. Aceștia au povestit cum s-au cunoscut, cum au ajuns împreună și cât de fericiți sunt acum.

Smiley spune că cei doi se știu de când erau tineri, însă nu au avut nicio legătură unul cu altul. Totuși, el consideră că s-au întâlnit la momentul potrivit, în care au devenit potriviți unul pentru celălalt.

”Ne cunoaștem de când eram tineri, de la depărtare, așa, și n-am avut nicio legătură unul cu altul, iar eu cred că ne-am întâlnit… cumva ne-am întâlnit la timpul potrivit… în momentul potrivit, când ne-am transformat astfel încât să ne potrivim unul cu altul”, a spus artistul.

Gina i-a cerut lui Dumnezeu o persoană la fel ca ea

Gina Pistol a mărturisit că a avut o discuție cu Dumnezeu. Își dorea să aibă în viața un om bun și simplu. Dorința i s-a îndeplinit și a apărut Smiley. Ea a precizat că este ceva ce probabil a așteptat toată viața.

”E ceva ce, nu știu, am așteptat toată viața. În momentele mele când era doar eu într-o discuție cu Dumnezeu, îi ceream doar să-mi trimită pe cineva în viața mea care să fie la fel ca mine, să fie un om bun, simplu și atunci a apărut Andrei în viața mea”, a adăugat Gina Pistol.

Smiley i-a mulțumit Ginei Pistol că a apărut în viața lui

În clipul video, cei doi vorbesc și despre cum se înțeleg. Sunt firi diferite, însă Gina spune că Smiley o completează. Ea este vulcanică, iar el o aduce cu picioarele pe pământ de fiecare dată. Artistul îi mulțumește la rândul său soției sale pentru că a apărut în viața sa.

Smiley spune că Gina Pistol l-a învățat să își creeze o familie. De asemenea, tot ea a fost cea care l-a făcut tată, îl iubește și a ales să îi fie și soție.

”A trecut doar o lună, dar pare că a fost ieri. Povestea noastră nu a început să se scrie atunci, ci cu mult timp înainte, însă ziua nunții noastre este unul dintre capitolele preferate, știți voi… pagina aia unde puneți un semn să reveniți când aveți nevoie să recitiți. 🤍”, a scris Gina Pistol în dreptul filmulețului din ziua nunții lor.

Smiley: A fost un eveniment senzațional din punctul nostru de vedere. Ne-am simțit extraordinar

Smiley a vorbit despre nunta sa cu Gina Pistol, care s-a desfășurat într-un loc superb de la marginea pădurii Snagov.

„Pentru noi a fost un eveniment special, evident, cu însemnătate nu numai așa a fost cu o însemnătate spirituală, că de aia am făcut nunta, am vrut să ne căsătorim în biserică. A fost un eveniment senzațional din punctul nostru de vedere. Ne-am simțit extraordinar de bine.

Toți oamenii care au lucrat ca acest eveniment să fie de vis, așa cum credem și noi că a fost, și-au făcut treaba excepțional, începând de la oamenii care au organizat nunta, până la oamenii care au făcut toată treaba asta bună la locație, la oranjerie.

A fost fantastic tot. Oamenii și chelnerii, absolut toată lumea care a participat activ la nunta asta să organizeze, și-au făcut treaba fantastic de bine. Toți care au cântat, invitații, și au făcut treaba senzațional, adică treaba lor era să distreze invitații. S-au simțit foarte bine, s-au distrat. Acum primim și noi feedback de la toată lumea și, până acum, am primit doar feedback foarte bun.

Ideea e că noi nu ne-am pus așa o chestie, n-aveam o nuntă a visurilor noastre. Noi am făcut o petrecere așa cum o vedeam noi, așa cum ne-ar fi plăcut nouă, și chiar a ieșit așa cum ne-ar fi plăcut nouă. Slujba la biserica a fost minunată.

De acolo nu sunt imagini, pentru că am păstrat doar pentru noi, dar ne-am emoționat cu toții. Am avut un cor fantastic, care ne-a cântat, cel mai tare cor bisericesc din România, pe care am ținut neapărat să-i avem pentru că, na, mie îmi place muzica asta și vreau să aud așa cum trebuie.

Părintele Crângașu a câștigat toată slujba și a ținut o cuvântare superbă după, la sfârșitul ei. Ne-a emoționat pe toți. Și cununia civilă a avut loc tot la Palatul Snagov. A venit primarul din Snagov”, a declarat Smiley, despre nunta de poveste.