Germania susţine aderarea la UE a Macedoniei de Nord şi Albaniei. Olaf Scholz: Trebuie deschise negocierile
Sursă: Dreamstime
Balcanii de Vest trebuie să devină o parte a blocului comunitar, aşa cum a fost promis, afirmă cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. Şeful Guvernului de la Berlin se află într-un turneu în regiune chiar în acest moment.
Germania a dat semnalul momentului, la nivel european!
Cancelarul Olaf Scholz: UE trebuie să deschidă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania
Sâmbătă, 11 iunie, cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să deschidă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, pentru a-şi respecta promisiunea de integrare a Balcanilor de Vest.
Cancelarul german se află în a doua zi a unui turneu în regiune, notează agenţia Reuters.
Aflat sâmbătă la Skopje, capitala Macedoniei de Nord, Olaf Scholz a transmis că invazia rusă din Ucraina a arătat că este important ca Europa să fie unită şi a salutat sprijinul Macedoniei de Nord pentru sancţiunile împotriva Kremlinului.
„Este foarte important să se ofere o nouă dinamică acestui proces. (…)
Voi susţine ca următorii paşi să se întâmple”, a spus cancelarul german într-o conferinţă de presă cu premierul nord-macedonean Dimitar Kovacevski.
Care este cel mai mare obstacol pe care-l are de trecut Macedonia de Nord?
Kovacevski a subliniat „numeroasele reforme dificile” pe care le-a adoptat Macedonia de Nord pentru a adera la UE, inclusiv schimbarea numelui pentru a răspunde obiecţiilor Greciei.
Totuşi, principalul obstacol din prezent este reprezentat de o dispută cu Bulgaria în privinţa istoriei şi a limbii.
Olaf Scholz are programată şi o vizită în Bulgaria, tot sâmbătă
Olaf Scholz, care s-a prezentat ca un mediator în timpul acestui turneu în Balcanii de Vest, urmează să ajungă sâmbătă şi la Sofia, unde va avea discuţii cu premierul Kiril Petkov.
Cancelarul german a făcut din aderarea la UE a Balcanilor de Vest o prioritate de politică externă, pentru a reduce tensiunile regionale tot mai mari şi pentru a contracara influenţa Rusiei şi Chinei.
Vineri, el s-a aflat în Serbia şi Kosovo, unde a făcut apel la liderii celor două state să ajungă la un acord pentru normalizarea relaţiilor. Kosovo şi-a declarat independenţa de Serbia în 2008, nerecunoscută de Belgrad.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





