George Simion aruncă bomba! Cutremur pe scena politică. Se întâmplă pe 2 octombrie
Sursa: Facebook
Cutremur pe scena politică din România. George Simion aruncă bomba, la doar câteva săptămâni după nuntă. Ce vrea să facă liderul AUR? Se va întâmpla pe 2 octombrie, precizează acesta.
George Simion aruncă bomba. Liderul AUR anunță o mobilizare masivă în România. Acesta i-a invitat pe toți românii care nu sunt mulțumiți de actuala guvernare să iasă în stradă.
Potrivit liderului AUR, se pregătesc proteste antiguvernamentale de amploare la nivel național, evenimentul fiind programat pentru data de 2 octombrie. Zeci de mii de români ar urma să iasă în stradă, a mai spus acesta, adăugând că o mare parte dintre ei i-au și confirmat prezența.
Într-un interviu acordat la România TV, George Simion a mai adăugat că nu poate face nimic în Parlament, drept urmare, singurul lucru care mai poate schimba ceva este o demonstrație mare, dar pașnică, astfel încât Virgil Popescu să fie îndepărtat de la Ministerul Energiei.
George Simion anunță un protest masiv pe 2 octombrie
„Eu cred că vom avea mulți oameni în stradă, suntem singura organizație care poate mobiliza pentru un protest anti-guvernamental mulți oameni, peste 10.000 de oameni. Vor veni din fiecare județ al țării, vom mobiliza autocare pe care oamenii și le plătesc singuri. Am lansat pe Facebook o provocare – ‘Vii la protestul din 2 octombrie, împotriva regimului Iohannis?’. 17.000 de oameni mi-au confirmat până acum.
Regimul Ceaușescu tăia curentul pentru a putea aloca energie pentru marile fabrici. La noi, pentru ce? Pentru bursa de la Viena, pentru Virgil Popescu?
Nu pot face mai mult cu 10% în Parlament, ați văzut ce s-a întâmplat cu legile justiției. Singura cale este o demonstrație mare, pașnică sper, nu cum se întâmplă acum la Baku, pentru a-l îndepărta pe Virgil Popescu de la Ministerul Energiei”, a spus George Simion.
Liderul AUR adaugă că este așteaptă ca și pensionarii să iasă în stradă, dar și sindicatele din învățământ, având în vedere situația actuală.
„Vor ieși în stradă și pensionarii, am vorbit cu asociațiile. Sindicatele trebuie să se lămurească. Sindicatele din învățământ s-au retras în urma rușinii care s-a întâmplat în acest început de școală. Structurile de sindicat sunt funcționale. Nu prea mai văd sindicate în stradă”, a mai declarat Simion, la România TV.
George Simion, despre criza din energie
Referitor la criza din energie, liderul AUR susține că reglementarea prețurilor de pe piața energetică este o soluție, însă nimănui nu îi pasă de măsuri concrete. El a vorbit și despre declarațiile venite de la Bruxelles, precizând că nimănui nu îi pasă în realitate de viața europenilor.
„Cu siguranță, reglementarea prețurilor din piața energetică este o soluție (…) Asta zice și PSD, că reglementarea este soluția. Să-i ferească Dumnezeu pe guvernanți de furia poporului român, care e în clocot!
Partidele ascultă de Ursula von der Leyen, de la Bruxelles, nu le pasă de europeni, sunt cei mai antieuropeni, pentru că fac antireclamă proiectului european”, a mai spus George Simion, la România TV.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





