Pictura „Garoafe” de Ştefan Luchian, estimată la 150.000 – 200.000 de euro, este vedeta licitaţiei de vară a casei Artmark, organizată în 17 iunie la Bucureşti, în cadrul căreia vor fi prezentate circa 150 de lucrări, semnate printre alţii de Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu şi Dumitru Gorzo.

Potrivit Artmark, licitaţia se va desfăşura sub titulatura „Aur pe pânză” şi se va afla sub farmecul unei excepţionale opere de Ştefan Luchian, pictura „Garoafe”, una dintre cele mai reprezentative pentru genul picturii cu flori, abordat în perioada de maturitate a creaţiei sale artistice.

Lucrarea „Garoafe” de Ştefan Luchian, estimată la 150.000 – 200.000 euro, este un ulei pe carton, cu dimensiunile de 50 x 71 cm, semnat stânga jos, cu negru.

Pictura lui Luchian va fi însoţită în licitaţie de alte opere-vedetă simboliste, semnate de Kimon Loghi, un artist român integrat momentului european din jurul anului 1900, şi de Nicolae Tonitza, cu o operă din perioada dobrogeană de creaţie, când a avut loc închegarea concepţiilor sale artistice şi a realizat imagini de o profundă înţelegere a vieţii oamenilor din această zonă.

Tonitza la 80.000 de euro

Astfel, în cadrul licitaţiei, vor fi prezentate lucrările: „Tătăroaică în cerdac” de Nicolae Tonitza, estimată la 65.000 – 80.000 euro, şi respectiv „Vestale”, estimată la 10.000 – 15.000 euro, şi „Carpe diem”, estimată la 3.500 – 5.000 euro, ambele de Kimon Loghi.

Reprezentând acelaşi univers de personaje exotice al Dobrogei, dar cu o viziune influenţată de căutările artistice pariziene ale perioadei, pictura „Barbu Lăutaru” a lui Iosif Iser este o altă operă a acestei ediţii de licitaţie. Lucrarea lui Iosif Iser, „Barbu Lăutaru”, este estimată la 12.500 – 18.000 euro.

Licitaţia de vară Artmark se va desfăşura joi, 17 iunie, de la ora 19:30, la hotelul Marriott din Bucureşti. Expoziţia licitaţiei va avea loc în perioada 12-17 iunie, între orele 10:00-20:00 (sau, cu programare, în afara orarului de vizitare).

Operele pregătite pentru licitaţie, în număr de aproximativ 150, sunt grupate în secţiunile: Art Nouveau – în premieră, Academism şi primitivi, Modernism, Postmodernism, Europeana, Şcoala de la Baia Mare şi Contemporana.

SURSA: Mediafax