Fundaţia Ronald McDonald donează 250.000 de lei pentru înfiinţarea unei secţii de oncologie pediatrică

Fundaţia Ronald McDonald donează 250.000 de lei pentru înfiinţarea unei secţii de oncologie pediatrică
Publicat de CAPITAL la 6 decembrie 2011, 11:50

Fundaţia pentru copii Ronald McDonald va finanţa înfiinţarea unei secţii de oncologie-hematologie pediatrică la Spitalul Clinic Judeţean din Târgu Mureş. Suma care urmează să fie donată este de 250.000 lei şi a fost obţinută prin donaţii şi contribuţii din vânzarea de meniuri Happy Meal.

În perioada 14-20 noiembrie, în zilele McHappy Day, McDonald’s a donat 1 leu din valoarea fiecărui meniu Happy Meal vândut către Fundaţia pentru copii Ronald McDonald pentru înfiinţarea unei secţii de oncologie-hematologie pediatrică la Spitalul Clinic Judeţean din Târgu Mureş.

Pe lângă donaţiile de câte 1 leu din valoarea fiecărui meniu Happy Meal, compania a mai strâns donaţii în cutiile speranţei de la clienţi, angajaţi şi parteneri ai companiei. De asemenea, mai multe vedete şi personalităţi au susţinut cauza McHappy Day, prin prezenţa în restaurantul McDonald’s Piaţa Romană din Bucureşti în data de 18 noiembrie, unde au servit clienţii alături de angajaţii McDonald’s.
Citiţi şi:
În 14-20 noiembrie, un Happy Meal vândut înseamnă o donaţie de 1 leu pentru o secţie de oncologie-hematologie pediatrică

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.