Cele cinci familii vorbeneficia de electricitate  iar copiii acestora, elevi  de diferite vârste, își vor putea face temele în condiții demne de secolul XXI și vor putea avea acces atât la internet cât și la telefonie. Acesta este primul proiect social major de interes comunitar în care se implică activ, FAN Courier, liderul industriei locale de curierat de peste 10 ani.  

Fundația FAN Courier, care are ca partener cea mai mare companie de curierat locală, fondată de Felix Pătrășcanu, Adrian Mihai și Neculai Mihai își începe de astăzi official activitatea și urmărește implicarea activă în proiecte comunitare social-economice de interes național. Principalele direcții de interes și acțiune ale fundației urmăresc îmbănătățirea nivelului de trai al românilor,  creșterea gradului de acces la educație al copiilor și tinerilor proveniți din familii defavorizate și a nivelului de sănătate a românilor, cu ajutorul sportului. 

” De acum, aici la Urșița, 16 copii vor păși în secolul XXI, nu-și vor mai face temele la lumina lumânării. Urșița face parte dintr-un program care va aduce lumină în casele a peste 160 de persoane dintre care 100 sunt copii. Împreună cu Free Miorița, vom monta panouri fotovoltaice în 25 de locuințe din localități defavorizate situate în județele Botoșani, Teleorman, Iași, Hunedoara, Vaslui, Brașov, Bistrița-Năsăud, Sălaj”, a declarat Magda Cristescu, director executiv al Fundației FAN Courier. 

”Este un pas firesc în viața organizației pe care am construit-o, a familiei FAN care numără acum peste 5.500 de membri. De peste 20 de ani străbatem România în lung și în lat, interacționăm  cu sute de mii de oameni anual, observăm nevoile lor, vedem o societate scindată în primul rând din cauza diferentelor de nivel de trai, de acces la utilități publice. În plină revoluție digitală, în România sunt încă zeci de mii de gospodării care nu au electricitate, ceea ce reprezintă un handicap major în evoluția lor social—economică. Acestor oameni li se refuză un drept și șansa la o viață mai bună, ceea ce constituie o inechitate socială. De doi ani cochetăm cu ideea de a duce la un alt nivel contribuția noastră, ca și contributori la bugetul de stat și considerăm că aceasta este calea prin care putem face mai mult pentru societate. Este un pas mic, dar este doar primul”, a declarat Adrian Mihai, acționar FAN Courier. 

”Școala FAN Courier” este alături de ”Lumină pentru România” un alt program important prin care organizația susține educația și integrarea în societate a tinerilor proveniți din medii defavorizate și instituționalizați dar și reducerea deficitului pe piața forței de muncă din industria de curierat. Fundația va finanța activitatea de formare a viitorilor curieri pentru companiile din industria de curierat. Susținerea performanței este un alt program ceva fi adresat cadrelor didactice din școlile românești. 

Fundația FAN Courier intenționează să se autofinanțeze,prin atragerea de fonduri din surse externe, nu va fi o extensie a companiei FAN Courier. ”Suntem in discuții cu mai multe companii, potențiali susținători ai proiectelor. Ca și alte organizații neguvernamentale, vom invita contributorii la bugetul de stat, persoane fizice sau juridice, să direcționeze din impozitul pe venit către proiectele noastre, dacă vor considera că acestea ajută la consolidarea socială a României”, a adăugat Magda Cristescu, directorul executiv al Fundației