Fostul ministru de externe, în vârstă de 61 de ani, a fost ales cu 931 de voturi pentru din totalul celor 1.239 de mari electori, proveniţi în principal din cele două camere legislative.

Joachim Gauck, în vârstă de 76 de ani, fost pastor şi activist pentru drepturile omului, a decis să nu candideze pentru un al doilea mandat, după expirarea celui actual, în luna martie.

Alegerea lui Steinmeier în funcţia de preşedinte, cu atribuţii în mare parte ceremoniale, are loc în urma înţelegerii intervenite între partidul său şi creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel. (Sursa: Agerpres)