Fondul precizează că odată cu preluarea pachetului de 19,90% din acţiunile WTC de la Autoritatea Valorificării Activelor Statului (WTC) a preluat şi respectiva creanţă istorică. Insolvenţa în cauză, care are primul termen pe 21 iunie 2011, vizează stingerea creanţei de 65,3 milioane dolari, la care se adaugă dobânda legală cumulată în perioada 21 iunie 2007 – 29 martie 2011.
Interesant este faptul că oricât va recupera din această creanţă, Fondul va fi obligat să emită noi acţiuni proprii în favoarea statului român. Şi asta pentru că s-a încarcat cu această creanţă – reprezentând un debit principal datorat statului român de către WTC – în urma ordonanţei de urgenţă nr. 81/2007, care viza accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Adică, în loc să aştepte cine ştie cât până la stingerea creanţei de la WTC şi abia după să-i transfere Fondului pachetul de 19,90% din acţiuni, statul i-a transferat-o imediat împreună cu acţiunile, cu obligativitatea că orice se va recupera ulterior de la WTC îi va reveni statului român.
“După valorificarea creanţei dă către Fondul Proprietatea prin orice metodă aleasă de acesta, pentru valoarea recuperată, Fondul va emite acţiuni noi care vor reveni în întregime şi de drept statului român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor”, preciza OUG nr. 81/2007.
Citește și EXCLUSIV – Mutare-şoc: Fondul Proprietatea cere insolvenţa WTC pentru o creanţă istorică de 40 milioane euro
• Doliu uriaș în lumea muzicii! A murit în somn, la doar 45 de ani. Toţi românii i-au fredonat melodiile
• Demisia momentului în România! Florin Cîțu și-a dat imediat acceptul. Un scandal imens a izbucnit astăzi în minister VIDEO
• Au mai mulți bani decât Ion Țiriac. Cine sunt cei mai bogați oameni din România
• Varianta „dublu mutantă” face ravagii. Groparii ard mormane de cadavre. Crematoriile se înfundă. Imagini de Apocalipsă