Ministrul Finanțelor a vorbit azi despre modificările prevederilor OUG 114/2018, mai exact despre cerințele de capital impuse administratorilor de pensii private din pilonul II de pensii.

Acesta a declarat că administratorii vor avea posibilitatea să își transfere viitoarele contribuții către sistemul public de pensii. Potrivit ministrului, sistemul de pensii din România trebuie să fie bazat pe contributivitate, cum sunt modelele altor țări.

„A fost o reformă pentru sistemul de pensii în Noua Zeelandă, în Anglia, sau modelul poate fi inspirat din Statele Unite ale Americii. România, în ultimii ani, nu a mers în direcția în care am fi vrut noi și încercăm să corectăm din mers acest lucru. Nu se pot face schimbări foarte repede, să schimbăm brusc direcția, vor fi costuri de tranziție pe care nu ni le putem asuma imediat. Sistemul de pensii administrativ privat a suferit, îm ultimul an, câteva șocuri negative. Eliminarea acestor șocuri negative nu se poate face peste noapte, dar vom încerca să corectăm chiar astăzi (n.r. vineri) o mare parte dintre ele și pe restul de anul viitor”, a afirmat ministrul de Finanțe, la o conferință de specialitate organizată de asociația CFA România.

„În şedinţa de azi se va da citire proiectului de act normativ prin care se vor elimina cerinţele de capital pentru administratorii de pensii private (Pilonul 2) impuse prin OUG 114/2018. De asemenea, se va elimina posibilitatea de trecere a contribuţiei de la Pilonul 2 la sistemul de pensii de stat, pentru care au optat doar 540 de persoane”, a spus Cîţu.

De ce ministrul a avut o atitudine tranşantă în ultima vreme

“Am avut o comunicare puțin mai tranșantă în ultima lună, pentru ca piețele să nu fie surprinse. De aceea, am dat informația referitoare la estimarea bugetului pentru anul acesta și deficitul bugetar. Nu a fost ușor pentru toată lumea, dar dacă nu am fi arătat această informație, lucrurile ar fi fost mult mai rele. Piețele vor să știe cum am ajuns aici, de ce am ajuns aici și vor să le spunem care este direcția. Politica fiscală nu trebuie să fie o sursă de volatilitate în economie. Trebuie să fie predictibilă, transparentă, să nu mai vină cu surprize. Cu politica monetară am reușit înaintea celei fiscale, să nu mai fie o sursă de volatilitate. De aici și modul de comunicare tranșant și abrupt în primă fază, dar știm care sunt problemele și venim cu soluții”, a precizat el.

Consolidare fiscală de la începutul anului următor

“Primul semnal pe care îl vom da către piețe este consolidarea fiscală, care începe cu anul viitor. Toți ne-am dori ca anul viitor totul să fie perfect și să avem un deficit de 3%. Totul va fi transparent și predictibil, chiar dacă nu e plăcut pentru toată lumea să știe adevărul”, a mai spus Florin Cîțu.