‘Mă aştept ca politica fiscală să înceapă în 2013 să fie mai relaxată şi reducerea deficitelor şi a datoriei publice să fie împinsă în viitor. În 2013 acest lucru înseamnă deficite şi datorii publice mai mari, va fi o perioadă în care se vor acumula dezechilibre. Nu se va întâmpla nimic puternic în 2013, dar probabilitatea să se întâmple ceva major în perioada următoare va creşte’, a declarat joi, la o dezbatere pe tema perspectivelor UE, analistul financiar.

Cîţu a spus că, odată cu venirea lui Mario Draghi la conducerea Băncii Centrale Europene /BCE/, politica monetară ‘s-a rupt structural’ şi s-a relaxat, un exemplu elocvent fiind în iulie 2012 când BCE a cumpărat obligaţiuni ale statelor cu probleme, iar în perioada următoare se încearcă o schimbare şi în privinţa politicii fiscale la nivelul UE.

‘Deciziile de politică fiscală luate până acum nu sunt agreate social, de sistemul politic, nimeni nu este de acord cu ce s-a făcut. Franţa este promotorul unei politici fiscale de creştere economică. Şi cei care vor consolidare fiscală (reducerea deficitelor) doresc reducerea deficitelor în viitor, aceasta este mişcarea acum. Este un fel de a spune că măsurile de până acum au avut un efect negativ în economie – hai să avem creştere economică şi în viitor, când se reia creşterea economică, să reducem deficitele şi datoria publică. Când s-a oferit programul de consolidare fiscală acum câţiva ani, nu s-a făcut diferenţa între consolidare fiscală prin reducerea cheltuielilor sau prin creşterea taxelor. Există foarte multe studii care arată clar că efectul asupra PIB pe termen scurt, atunci când faci consolidare fiscală prin creşterea taxelor, este negativ. Dacă vrei să ai efect pozitiv pe termen lung trebuie să faci prin reducerea cheltuielilor (…) Europa a făcut un mix ciudat, a umblat în interiorul cheltuielilor şi a crescut taxe, dar cheltuielile au crescut, ca pondere în PIB, din 2008 până azi’, a mai spus Cîţu.

SURSA: Agerpres