Florin Cîțu face o numire de ultim moment!

Amintim că Mioara Costin anunța în martie că urmează să demisioneze de la Realitatea PLUS. Conform celor spuse de ea în acel moment, nu știa ce urmează să facă.

„Pe 10 martie mi-am anunțat șefii din redacție că voi pleca de la Realitatea Plus. Sunt aproape 7 ani de stat aici, în care am trecut prin toate etapele. Site, un fel de invitat în studio, o emisiune prezentată, reporter pe politic. Dar nu am renunțat niciodată sa fac teren, chiar daca ajungeam mai rar, la inceput. M-a invatat presa scrisa că nu poți fi jurnalist daca nu faci teren. Vor urma niste zile de concediu, apoi o perioada de preaviz in care lucrez, in aprilie. După care vom avea drumuri separate”, a scris Mioara Costin în ziua de 15 martie.

Decizia luată de către Florin Cîțu a fost publicată joi, 22 aprilie, în Monitorul Oficial.

Plecarea Mioarei Costin de la Realitatea PLUS

Conform celor spuse de către fosta jurnalistă, nu a existat vreun fel de presiune din partea redacției.

„As vrea sa se înțeleagă că decizia mea, pentru că eu am decis să plec, nu are vreo legătură cu HG-ul, ce am scris despre Stefan Voinea sau orice altceva. Nu a existat vreun fel de presiune din partea redacției. Doar că la un moment dat alegi să pleci. Deși mă despart greu de oameni și de locuri.

Nu știu exact ce va urma de acum încolo, nu am o decizie luată cu privire la locul in care merg, discuții am avut, ce știu sigur e ca am nevoie de o pauză sa imi limpezesc mintea. Deși probabil in fiecare zi o să mai intreb diverse. Mulțumesc oamenilor care m-au oprit sa plec și în toamnă. Nu a fost mereu simplu. Dar m-am străduit să îmi fac treaba.

Mulțumesc tuturor oamenilor de la care am avut ce sa învăț în toți acești ani. Se știu ei. De la șefele de la politic, la editori sau operatori. Operatorii care te învață să ții microfonul in live sau care îți spun sa nu te mai misti la cadru că asta le zice și regia. Stai locului

Mulțumesc Realitatea Tv, Realitatea Plus. Pentru tot ce m-ai învățat. Și pentru ce a fost frumos, și pentru ce a fost greu. Realitatea o să rămână mereu prima televiziune de știri din Romania. Si asta nu ar trebui sa uite vreun om care a fost vreodată în Realitatea.

Plecarea mea de aici a fost cea mai grea decizie pe care am luat-o de când sunt în presa. P.S. Probabil va mai urma o poza de la ultimul live, pentru că orice femeie e dramatica in felul ei ”, explica aceasta.

Sursa foto: Capital