Programul de pregătire al medicilor de familie va urmări înfiinţarea unor noi centre multifuncţionale, iar în cadrul celui care vizează serviciile de urgenţă va fi inclusă şi colaborarea cu serviciul aerian de salvare elveţian REGA care se va implica în dezvoltarea capacităţii de salvare aeriană a echipajelor române.

Finanţarea acordată va fi administrată în Elveţia şi în România şi este considerată contribuţie elveţiană în favoarea României. Co-finanţarea de 15% se va furniza de către Ministerul Sănătăţii.

Finanţarea se va acorda în cadrul „Programului de Cooperare “Elveţiano-Român” (SRCP) aprobat prin Acordul Cadru încheiat între Consiliul Federal Elveţian şi Guvernul României pentru implementarea Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economico-sociale din cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la 7 septembrie 2010

Nu este prima colaborare româno-elveţiană în domeniul Sănătăţii. În perioada 1996-2006,  România a mai beneficiat de subvenţii elveţiene în cadrul a trei programe care au vizat dezvoltarea serviciilor de urgenţă şi neonatale din ţara noastră.

Te-ar putea interesa și: