Filosoful critică Guvernul, spunând că în România „corupţia ucide, nenoroceşte vieţi, calcă în picioare oamenii”, iar astfel suntem nevoiţi să pronunţăm zilnic propoziţia „se putea şi mai rău.“

„Un bloc a ars ieri în Bucureşti. Bloc nou. Doi oameni au ajuns la spital, câţiva au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Zeci de familii au văzut pierind în flăcări toată agoniseala lor de-o viaţă. După şase ani de la darea în folosinţă a imobilului, încă nu primiseră contractul de vânzare-cumpărare. Plăteau ratele direct la „dezvoltatorul” imobiliar”, a scris Mihai Şora pe pagina sa de Facebook.

Acesta spune că, în România, corupţia ucide şi nenoroceşte vieţi şi transmite că nu ar trebui să uităm incendiul de la Colectiv.

„În România, corupţia ucide, nenoroceşte vieţi, calcă în picioare oamenii: cu sufletul, cu nervii şi destinul lor cu tot. În România, suntem zilnic nevoiţi să pronunţăm propoziţia hâdă, respingătoare: „Se putea şi mai rău.” Bună dimineaţa, dragi prieteni. Nu uitaţi ce s-a întâmplat la Colectiv”, a scris Mihai Şora pe contul său de Facebook.

De asemenea, scriitorul îşi continuă postarea cu un mesaj al Alexandrei Furnea, una dintre supravieţuitoarele de la incendiul din Clubul Colectiv, care povesteşte chiurile prin care a trecut după tragedie.

Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, două ajungând la spital după ce un un bloc situat pe strada Iordache Năstase din Capitală a fost cuprins de flăcări. Locatarii blocului susţin că imobilul a fost construit fără autorizaţie, iar proprietarii nu au acte pentru locuinţe, motiv pentru care nu au putut face nici asigurări. De asemenea, ei reclamă că nu există contract pentru furnizarea de energie electrică, alimentarea cu curent făcându-se pe organizare de şantier.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă transmite că nu a fost identificată vreo solicitare pentru obţinerea avizului de securitate la incendiu. Primăria sectorului 5 anunţă că va acorda un ajutor de 3.000 de lei pe membru de familie pentru locatarii blocului, obiecte de primă necesitate, uniforme şi rechizite.

 


Citește și: