Mohammad Murad, proprietar al lanțului hotelier Phoenicia și președinte al FPTR – Federația Patronatelor din Turismul Românesc, a lansat miercuri acuzații extrem de grave la adresa Guvernului Orban, după decizia acestuia de a închide din nou restaurantele, din cauza pandemiei de coronavirus.

Murad a declarat, în exclusivitate pentru Capital, că patronatele HORECA se pregătesc să dea Guvernul în judecată, caracterizând măsura de închidere a restaurantelor, adoptată marți, ca fiind una abuzivă și total nejustificată.

”Doar o măsură de imagine”

Mai grav decât atât,  Mohammad Murad spune că Ludovic Orban are o problemă specială cu sectorul HORECA, singurul în care încă predomină capitalul românesc.

”Arată foarte clar că nu există niciun fel de corelare între cetate și cei care au decizia în mână.

Este doar o măsură de imagine, care nu se bazează pe nimic, fără legătură cu DSP sau cu focarele epidemiologice. Constatăm cu tristețe că Guvernul ia măsuri doar ca să arate că ia măsuri.

Cred că nimeni din Guvern nu a fost vreodată în postura mediului de afaceri, să știe că nu se poate închide un restaurant de azi pe mâine.”, a spus Mohammad Murad, în exclusivitate pentru Capital.

”Întreaga industrie va fi falimentată”

”În acest mod nu fac altceva decât să bage în faliment întreaga industrie. Nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva.

Noi nu am primit niciun sprijin din partea Guvernului, în afară de șomajul tehnic, pe toată această perioadă a crizei coronavirusului.

Deși există comunicare cu Guvernul, niciodată nu se găsește o soluție și patronatele trec deja printr-o stare de revoltă: cum putem să trimitem oamenii în șomaj o săptămâna da, o săptămână, nu?

Cred că domnul Orban are o problemă specială cu Horeca, iar faptul că noi suntem siliți să acceptăm această decizie și nu avem nicio modalitate de a o contesta sau de a o întoarce duce la un adevărat dezastru:

Sunt cel puțin 200.000 de persoane care tremură pentru siguranța zilei de mâine. Și nu trebuie să ne mai întrebăm de ce pleacă românii afară: Guvernul îi trimite afară, prin presiunile pe care le face asupra mediului de afaceri din România.”, a acuzat reprezentantul patronatelor,

”Un joc total iresponsabil”

”Noi, patronatele din Horeca, intenționăm să dăm în judecata Guvernul și să cerem despăgubiri pentru toate pagubele pe care ni le-au produs timp de cel puțin șase luni de zile, prin deciziile de închidere a restaurantelor.

Contesăm aceste decizii pentru că nu se bazează pe niciun motiv real, sunt niște măsuri total abuzive.

Deja ne confruntăm cu un val de falimente, cel puțin 30% din zona HORECA se află în această situație și, ceea ce este foarte grav, nu cred că mai există variante de redresare.

Dacă vom continua așa, nu cred că în decembrie mai rămân deschise 40% din unitățile aparținând de zona HORECA. Plecările angajaților din sistem sunt masive, din cele peste 300.000 de persoane angajate în HORECA mai există la ora asta sub 25%.

Jocul acesta de-a închisul și deschisul restaurantelor este unul total iresponsabil, pentru că noi avem costuri, plătitm chirii, ca și cum am funcționa normal.”, explică Murad.

”Guvern împotriva românilor”

”Oamenii trebuie să înțeleagă că acest Guvern nu are niciun fel de comunicare constructivă cu patronatele. Cei din industrie sunt disperați, probabil că vor urma și greve spontane.

Măsurile adoptate de Guvern nu se justifică în niciun fel: ce facem, dacă băgam două-trei aparate de păcănele în restaurante, punem să le ținem deschise?

Pe site-ul DSP, unde a fost publicată situația focarelor epidemiologice, se arată clar că restaurantele nu prezintă un risc real de infectare: există un singur focar la Giurgiu, unde erau cinci persoane infectate..

De unde a tras Guvernul concluzia că restaurantele reprezintă sursă de infectare? Așa cum au spus și cu Litoralul: au ținut-o toată vara că este sursă majoră de infectare, fără să aibă nicio dovadă în acest sens.

Este o chestie pe care eu personal nu o înțeleg. Zona de turism, HORECA și restaurantele, este singurul sector economic unde capitalul românesc a rămas majoritar.

Dacă asta se dorește, să fie atacat capitalul românesc, este foarte trist și Guvernul României arată că este unul împotriva românilor.”, sună acuzațiile reprezentantului HORECA.