Victor Alistar, fost membru al CSM din partea societății civile, a oferit mai multe explicații despre raportul FACIAS. În primul rând, specialistul a subliniat că este vorba despre „o administrare neloială a probelor și nelegală a probelor”.

Raportul FACIAS a fost dezbătut pe larg la Legea Junglei

Fostul membru al CSM a amintit și de principiul juridic „in dubio pro reo”. Potrivit principiului, îndoiala acuzatorului devine favorizantă inculpatului sau persoanei acuzate.

„În cazul de față, noi am aveam trei probe administrate. Putem să facem coroborarea între aceste probe. Această chestiune este evident o administrare neloială a probelor și nelegală a probelor. Curtea Constituțională s-a pronunțat pe această chestiune.

Înalta Curte de Casație și Justiție, pe mai multe hotărâri în dezlegarea unor chestiuni de drept, a clarificat acest aspect, că nu este posibil și că nu se pot corobora. Modificările legislative au venit și au spus că nu se mai poate lua în considerare într-o manieră determinantă mărturia sub acoperire dacă nu se coroborează cu alte probe materiale astfel încât să nu mai înfrângă principiul in dubio pro reo”, a explicat Victor Alistar în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube HAI România.

Victor Alistar spune că ne aflăm în cealaltă extremă a mușamalizărilor

Victor Alistar a subliniat apoi că scopul procesului penal este aflarea adevărului și aplicarea legii. Astfel, spune el, este important ca administrarea probelor, coroborarea lor, evaluarea și fructificarea acestora să fie făcută în scopul aflării adevărului și stabilirii situației de drept.

„Ce știm noi. Cuvântul meu contra cuvântului altuia. Chestiunea asta nu este suficientă pentru condamnare. Pe de altă parte, am avut și situații în care probele, deși informațiile existente se puteau administra sub formă de probe, organele de anchetă n-au făcut-o. Ne aflăm în cealaltă extremă a mușamalizărilor.

Din punct de vedere al scopului procesului penal, anume aflarea adevărului și aplicarea legii, scris limpede în cod, pe noi ne interesează ca tot ce înseamnă administrarea probelor, coroborarea lor, evaluarea și fructificarea acestora să fie făcută în scopul aflării adevărului și stabilirii situației de drept”, a mai spus fostul membru al CSM.

În raport sunt evidențiate mai multe cazuri

Fostul membru al CSM a spus apoi că în raportul FACIAS sunt evidențiate mai multe cazuri. Conform specialistului, în ultimii 10 ani de zile avem 11 mii de persoane care au fost achitate de către instanțele judecătorești după o perioadă lungă de proceduri judiciare.

Acest lucru înseamnă costuri personale, dar și înfrângerea unor drepturi subiective. Este vorba, printre altele, despre dreptul la o procedură echitabilă, dreptul la imagine și dreptul la demnitate.

„În raport sunt evidențiate mai multe cazuri. Statistic vă pot spune că în ultimii 10 ani de zile avem 11 mii de persoane care au fost achitate de către instanțele judecătorești după o perioadă lungă de proceduri judiciare.

Asta înseamnă costuri personale, înfrângerea unor drepturi subiective, cum ar fi dreptul la o procedură echitabilă, dreptul la imagine, dreptul la demnitate. De foarte multe ori, acuzația venea la pachet cu o campanie mediatică în care vinovate sunt atât organele judiciare, cât și parte din mass media, care distrugeau reputația unei persoane”, a completat Victor Alistar.

Întreg podcastul de pe canalul de YouTube „HAI România!” poate fi vizionat chiar aici.