EXCLUSIV Călin Cristi, o imensă minciună, bine articulată logic (VIDEO)

În cadrul ediției de vineri, 7 octombrie, a podcastului EVZ Play, jurnalistul Mirel Curea l-a avut drept invitat pe Octavian Hoandră. Cei doi au discutat despre mai multe subiecte printre care și despre falsul preot Cristi Călin, cel care a soc la iveală faptul că mai mulți politicieni români ar fi participat la diverse orgii.

„Tu îți dai seama ce înseamnă avertizorul de integritate acoperit sub anonimat, imaginează-ți că omul ăsta bolnav care trebuie dus la psihiatru, ar fi fost un denunțător anonim la DNA. E vorba de o emisiune realizată de Antena 3, în care invitatul lor a fost acel Călin Cristi, care a acuzat clasele politice de integritate, de homosexualitate. Primisem un mesaj pe telefon de la un prieten de-al meu de foarte mare încredere care mi-a zis: „pe răspunderea mea întreabă-l dacă a fost sau este sub tratament psihiatric”.  Unul mi-a transmis diagnosticul din timpul emisiunii. Eu n-am putut face mai mult decât să îl întreb atât „domnule, ești în vreun tratament psihiatric”. Din momentul ală a intrat în derută”, spune jurnalistul Mirel Curea.

De asemenea, acesta a mai adăugat „a fost la Cotroceni și a fost întrebat de o consilieră: „chiar toți din PSD sunt homosexuali, chiar și Ciolacu?”. Până la urmă, el a dat-o că face parte dintr-un serviciu de informații. Asta este o formă de manifestare. Doctorii spun patognomonic, adică specifică în schizofrenia paranoidă, delirul sistematizat, care te păcălește la început. El este o imensă minciună, bine articulată logic”.

Procurorii au știut că este bolnav

La rândul său, Octavian Hoandră a întrebat „după ce stai o oră cu el la interogatoriu nu-ți dai seama că ăsta e bolnav?”, iar răspunsul din partea jurnalistului Mirel Curea a venit imediat.

„Ba da au și știut. Aveau actele lui medicale. Procurorii au știut, dar au înregistrări dosarele in rem,cu privire la fapte. Și un om care are deranjamente la mansardă e în deplinătatea drepturilor lui cetățenești, adică poate formula plângeri, , se poate adresa justiției?! Dar spre lauda lor, primul lucru pe care l-au făcut au cerut o expertiză psihiatrică”, spune acesta, în podcastul care poate fi vizualizat integral pe canalul de YouTube EVZ Capital.

De asemenea, Octavian Hoandră a mai spus că „nu există ceva amănunt care să nu fie exploatat împotriva bisericii. Există o tensiune că îi deranjăm foarte mult, că vorbim de Dumnezeu, de moaște”.

„L-am scos la emisiune arătând faptul că delirul ăstuia era unul sistematizat care putea fi convingător la niște știrulițe pe care nu putea să le ignore nimeni: că a făcut plângeri la Parchet și că e full de probe. N-are nicio probă. L-au surprins într-o postură care nu are nicio conotație penală. Homosexualitatea a fost dezincriminată în urmă cu 25-26 de ani. A și fost dată afară din PSD, nu din pricina unor chestiuni penale, că nu există chestiuni de ordin penal, ci moral.Omul are o familie, omul are o nevastă, sunt chestiuni de morală. Aceeași atitudine ar fi avut-o și dacă apareau poze cu el cu amanta în pat. Este un scandal public care mă pune niște probleme morale, iar noi în statut avem dreptul prevăzut, că ăștia care  nu o  duc prea bine cu morala trebuie să se ducă acasă”, spune Mirel Curea.

Ulterior, Octavian Hoandră a adăugat „și chestia asta, noi suntem ortodocși, dar omul ăla avea voie să facă ce dorește el în pat. De ce trebuie să văd eu ce face omul asta în patul lui. Să își vadă de politică cum spunea Hellvig: v-au trimis oamenii nu să vă faceți voi afaceri, să stați în spatele unor securiști. Păi oamenii trimit politicienii în Parlament să-și vadă de treburile lor. Ăia se plimbă prin fustă. Își face treaba? Pe mine nu mă interesează cât de scurtă e fusta”.

Serviciile de informații recrutează oameni vulnerabili

De asemenea, jurnalistul Mirel Curea a mai spus că „serviciile de informații recrutează oamenii vulnerbabili. Adică pe mine mă interesează dacă au unu care mă reprezintă, nu dacă are o vulnerabilitate dintr-asta.

Eu mă bucur și că a apărut povestea asta și că are deznodământ. Mă bucur foarte mult pentru că eu cred că orice român care are ceva în cap va începe să fie un pic mai sceptic. Pentru că noi, românii, suntem atât de emoționali încât înfundăm canalele raționale.

Mi se pare că din povestea asta sorbidă, jegoasă, se pot trage 2 concluzii. Prima concluzie ce înseamnă ideea dementă useristă, teferistă a avertizorului de integritate protejat de anonimat? Unu ca ăsta s-ar fi putut duce la DNA, la DIICOT și să facă niște denunțuri, ăia să-și urmeze cursul, iar bolnavul să fie protejat de anonimat și după aia tu, om nevinovat, să vină să te ancheteze ăia”.