Allianz-Tiriac  a avut, după primele trei luni din 2018,  o cotă de piață de aproape 14% și este singura din top 3 care nu și-a bazat creșterea pe RCA. De altfel, pentru Allianz Țiriac, spune Virgil Șoncutean – CEO , principalele ținte rămân asigurările de viață și liniile de asigurări generale non auto, adică property, sănătate și răspunderi.

Pe toate aceste linii, Allianz Țiriac a reușit să fie profitabilă, așa cum a fost și pe CASCO. Potrivit lui Șoncutean, în zona asigurărilor non auto, creșterile au fost de două cifre și se vor menține la acest nivel,cel mai probabil, și pe parcursul anului. O creștere importantă de aproape 10%, a înregistrat Allianz Țiriac și pe asigurările de viață, deși piața a scăzut, pe ansamblul ei. 

Mai mult, CEO-ul Allianz Țiriac spune că intenția este de a stopa pierderile pe RCA și de a înregistra primul leu de profit. Dar, explică Șoncutean, având în vedere volatilitatea acestei linii de business, nu există nicio garanție.

 La nivelul pieței, RCA a adus a pierderi importante, în primele trei luni, valoarea încasărilor fiind cu 10% mai mică decât cea a plăților și a cheletuielilor, adică o rată combinată de 110%.
 
Allianz-Țiriac a făcut, anul trecut, un profit de 34 de milioane de euro, record pentru companie și pentru  piața din România, însă  strategia asigurătorului continuă să rămână relativ prudentă, orientată mai degrabă pe o creștere pe termen lung, decât pe rezultate imediate. 

” Profitul de anul trecut este rezultatul unor factori care pot apărea și în anii următori. O creștere accelerată a asigurărilor non auto, o creștere accelerată a asigurărilor de viață și o scădere accelerată a asigurărilor RCA. Pentru că am pierdut un sfert din businessul de RCA, adică singura linie neprofitabilă, această linie a mâncat mai puțin din profit. Dinamica de anul trecut ne-a dus spre un mix mult mai sănătos de business, făcând mai vizibile și alte linii, nu doar RCA. Noi am avut efecte cumulate. RCA a scăzut cu 26%, toate celelalte linii au crescut cu 20%. Și atunci, per ansamblu, am înregistrat un profit record.  Ne dorim să fim lideri în optțunile clienților, iar rezultatele financiare sunt o consecință fireasca a acestor eforturi, așa cum aratp și datele oficiale , publicate de ASF. Ne dorim sa fim tot timpul mai buni decât am fost în anul anterior, dar nu cu orice preț. Dacă faci prea mult profit nesănătos, îți compromiți șansele de a valorfica oportunitățile pe termen mediu și lung. In egala masura, dacă faci foarte multe vânzări cu orice preț, se va avedea în rezultate mai devreme sau mai târziu. Sigur că acționarii noștri au asteptari mari și trebuie să fim mereu mai buni decât piața. Chiar si in acest context, nu vom sacrifica strategia pe termen lung de dragul rezultatelor pe termen scurt.”, explică Șoncutean. 

 

Asigurările de răspunderi, o nouă zonă de interes

Una dintre liniile de business pe care Allianz Țiriac se va concentra mai mult în viitor sunt asigurările de răspunderi, foarte puțin dezvoltate în România, însă foarte uzitate în țările mai mature din punct de vedere al educatiei financiare si a mananagementului de risc.

Șeful Allianz Țiriac spune că firma pe care o conduce are o strategie clară în ceea ce privește asigurările de răspunderi și că va încerca să dezvolte acest segment, deși nu poate da detalii , pentru moment. 

” În acest moment, pe răspunderi domină componenta corporate, dar văd un potențial latent în zona de IMM și persoane fizice. Spun latent pentru că acolo conștientizarea necesității unei asigurări este aproape inexistentă de aceea și efortul nostru trebuie să fie intensificat în viitor, ca să creeze awarness-ul. În Germania este o vorbă: nu ieși pe stradă fără asigurare de raspundere. De ce? Pentru că dacă ai deschis portiera și ai lovit biciclistul, s-ar putea să fii nevoit sa platesti pentru tot restul vieții tale. Dacă ne uităm în orice segment de business, de la un boutique hotel la restaurant, orice domeniu, care presupune interactiune cu clienți, este expus. Vedem un alt trend. Generațiile tinere sunt mai litigioase decât generatia din care eu fac parte sau generația părinților noștri. Asta înseamnă că nu se mulțumesc cu scuze. Emit și pretenții. Este o zonă latentă fantastică, insuficient exploatată de piață și este un pariu pe care l-aș face pe termen lung. E o linie care are multă atenție din partea noastră. Nu este momentul sa detaliez , dar e o zonă de preocupare pentru noi, mai ales pe partea persoanelor fizice și a IMM-urilor, pentru că zona de corporate este deja o zonă care generează creștere. Pe asigurările de locuințe, avem o componentă de răspunderi. Vedem o creștere a interesului pentru această clauză. Asta confirmă că dacă explici clientului că el are o răspundere fata de alta persoana careia ii produce o dauna, el va lua în calcul și opțiunea de a atașa o clauză de răspundere”, spune CEO-ul Allianz Țiriac. 

Prospectează piața locală pentru eventuale achiziții

 

Grupul Allianz a dat „verde” companiei Allianz Țiriac, pe care o deține majoritar, să încerce să crească inclusiv prin achiziții. Este o premieră absolută pentru grupul german, care a insistat până acum exclusiv pe creștere organică. 

Allianz Țiriac a evaluat, în ultimii doi, mai multe societăți locale de asigurări, pentru o eventuală preluare, spune, pentru Capital, Virgil Șoncutean însă, din diferite motive, o înțelegere nu a fost parafată.

Liderul pieței asigurărilor a primit un mandat de la acționarul majoritar, grupul german Allianz, pentru a începe un proces de creștere prin achiziții, fără să scoată din prim plan creșterea organică. 

” Noi am tot fost în discuții în ultimii doi ani de zile, pentru preluarea unor companii. Au fost patru-cinci companii cu care am discutat, fie că ne-au abordat ei, fie că i-am abordat noi. În ultimii doi ani, acționarii ne-au dat un mandat pentru a ne uita la oportunități de creșteri prin achiziții. Un astfel de mandat nu a mai existat până acum. Până nu demult, ne-am concentrat exclusiv pe creștere organică. Acum ne uităm și la oportunități de creștere prin achiziții. Achiziții de portofolii, achiziții de rețele de distribuție sau achiziții de companii. Ne gândim inclusiv la brokeri. Pot fi rețele de distribuție din domenii complementare, cum ar fi domeniul bancar. De exemplu, anul trecut am recrutat o echipa regionala dintr-o structură care vindea produse bancare. Creșterea organică rămâne prioritară, dar începem să ne uităm și în afară pentru că vrem să accelerăm motoarele de crestere. .”, a explicat, pentru Capital, șeful Allianz Țiriac.
 
Potrivit acestuia, companiile care ar putea fi preluate trebuie să îndeplinească mai multe condiții, în așa fel încât integrarea să fie cât mai ușor de realizat. 

 

„Trebuie să existe compatibilitate din punct de vedere strategic si cultural. Trebuie sa existe si politici de risc apropiate noua pentru a nu fi nevoiți să integrăm ceva ce nu seamănă cu noi. E important și sa solicite un preț corect. În astfel de tranzacții, negocierea poate să dureze doi-trei ani de zile și în ultimul moment să pice. Asa este in business” spune Șoncutean. 

Schimbare de atitudine față de PAID

Pe de altă parte, Allianz Țiriac și-a reevaluat atitudinea și față de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor, singura firmă care vinde asigurări obligatorii de locuință. Potrivit lui Șoncutean, firma pe care o conduce observa atent și nu exclude o intrare în acționariatul PAID, mai ales că acum sunt disponibile pe piață pachetele de acțiuni care au fost deținute de falimentarele Astra Asigurări și Carpatica Asig. 

„Din informațiile publice, situația de la PAID arată mult mai bine ca acum cinci ani. Mă refer la programul de reasigurare în primul rând. Încă nu este perfect pentru standardul Allianz, dar este un program corect și bine dimensionat plus că și guvernanța entității PAID este o guvernanță mai sănătoasă și mai credibilă. Nu ascund faptul că nu mai este atât de vehement ” nu”-ul pe care l-am declarat acum câțiva ani. Mai avem câteva întrebări fără răspuns, dar nu exclud nimic. Oricum, aceasta este o decizie pe care trebuie să o ia acționarii. Dar PAID a devenit o organizație care arată mult mai bine, mult mai convingătoare decât în anii trecuți. Nu excludem o participare. Nu am primit până acum nicio invitație concretă, dar a fost un demers proactiv din partea noastră, față de PAID pentru a înțelege mai bine cum funcționează. Ne uităm cu oarecarea interes, dar încă nu suntem în faza unei decizii ferme”,  a declarat Șoncutean

 
Cine este Virgil Șoncutean

Virgil Șoncutean este, din septembrie 2016, CEO al Allianz Țiriac. El s-a alăturat Allianz Tiriac  Asigurări în anul 2001 și, până în 2006, a activat în cadrul companiei în aria de Vânzări și Managementul Vânzărilor, mai întâi ca Director al departamentului de training, iar apoi că Director regional de vânzări, cu rolul de a coordona activitățile companiei în București. În perioada 2001-2006, timp de 6 ani, acesta a activat în Allianz Țiriac, în cadrul ariei Vânzări și Managementul Vânzărilor. În perioada 2006 – 2012, a fost cooptat în echipa ALLIANZ din Germania. În această perioada, a coordonat programe de transformare organizațională în entități ale Grupului Allianz din peste 20 de țări, a condus Divizia de consultanță în managementul distribuției din cadrul Allianz Group OPEX (actualmente Allianz Consulting), precum și centrul de consultanță regională CEEMA a Allianz Group OPEX. La 1 ianuarie 2013, după venirea la conducerea companiei a lui Rémi Vrignaud, Virgil Șoncutean a preluat funcția de Director Vânzări și Distribuție în cadrul Allianz Țiriac Asigurări, devenind, de asemenea, și Membru în Consiliul Director al companiei. Este absolvent al Universității ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj-Napoca și deține un MBA în cadrul Northwestern University – Kellogg School of Management din Statele Unite ale Americii. 
 

Acest articol a fost publicat în numărul 28 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 16 – 22 iulie 2018.

Te-ar putea interesa și: