Guvernul va aloca în această săptămână o nouă sumă pentru alimentarea Fondului de mediu pentru restituirea taxei auto, a spus marți ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici.

„Este în curs, aşa cum am promis, în funcţie de banii pe care i-am avut şi alocat şi colegii din ANAF au lucrat în acest sens. Este şi acesta un motiv pentru care domnul Mişa (Ionuţ Mişa n.r) nu mai este azi la această direcţie din Finanţe (Direcţia Mari Contribuabili n.r) (…). Vreau să le mulţumesc colegilor din teritoriu care au prelucrat practic ce trebuia să prelucreze Direcţia Mari Contribuabili, adică zeci de mii de decizii de impunere. Şi pentru care ne-am asigurat o sumă acum două săptămâni şi care s-a cheltuit în întregime. Mâine în şedinţa de Guvern este posibil să avem o altă Hotărâre de Guvern pentru alocarea unei sume suplimentare din fondul de rezerva pentru taxa auto. Vedem mâine exact ce sumă”, a explicat Teodorovici, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria cu primarul Capitalei şi primarii de sectoare.

ANAF a restituit în perioada 3 – 5 iunie 2019, la nivel național, suma de 700 milioane de lei către 420.000 de contribuabili, sumă ce reprezintă taxe auto achitate de către aceștia în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 ianuarie 2017.

La finele lunii mai, ministrul Finanțelor anunța trasferul a 700 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului în cel de mediu pentru ca cei care au depus cereri de restituire a taxei auto, prin hotărâre de Guvern. Ministrul anunța inițial că banii vor fi retituiți în totalitate până la sfârșitul lunii mai.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a reiterat marţi că, până la finele anului, sunt bani atât pentru investiţii, cât şi pentru cheltuieli legate de salarii şi pensii, însă, dacă o cheltuială publică poate fi ajustată într-un mod logic, acest lucru trebuie făcut.

Întrebat despre circulara transmisă ordonatorilor de credit, privind diminuarea cheltuielilor, Teodorovici a precizat că aceştia trebuie să facă o analiză şi dacă sunt cheltuieli ce pot fi reduse, să acţioneze în mod corespunzător.

„Orice familie, orice om încearcă să-şi stabilească cheltuielile într-o logică normală. Chiar dacă ai bani şi totuşi poţi să faci o eficientizare a cheltuielilor pe care le ai de făcut de ce să nu o faci? Ce face Ministerul Finanţelor: A spus clar că sunt date nişte limite până la final de an, că fiecare minister în parte, agenţie publică, orice structură publică trebuie să facă o astfel de analiză şi dacă sunt astfel de cheltuieli să şi le adapteze în mod corespunzător, nimic altceva. Nu înseamnă că aceasta s-a făcut pentru că până la final de an nu există şi banii necesari. Nu are legătură una cu alta. Până la final de an sunt şi bani pentru ce ne-am angajat că avem de făcut, atât în investiţii cât şi alte cheltuieli legate de veniturile românilor, pensii sau salarii. Dar, repet, dacă totuşi o cheltuială publică poate fi ajustată într-un mod logic de ce să nu se facă acest lucru”, a spus ministrul Finanţelor la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria cu primarul Capitalei şi primarii de sectoare.