El va fi noul președinte al României? Îi poate lua imediat locul lui Iohannis: Să ne fie clar

El va fi noul președinte al României? Îi poate lua imediat locul lui Iohannis: Să ne fie clar

Sursă: Administraţia Prezidenţială

Publicat de Iulian Luca la 30 decembrie 2022, 06:30

El va deveni următorul președinte al României, după încheierea mandatului lui Klaus Iohannis?! Politologul Alina Mungiu-Pippidi susține, citind memoriile fostului judecător CCR și fost procuror-șef al DNA Daniel Morar, că acesta ar putea fi un preşedinte de ţară foarte bun. Ce îl recomandă, mai exact, pe magistrat pentru prima funcţie în statul român?

Alina Mungiu-Pippidi vorbește despre cartea care cuprinde memoriile fostului judecător CCR, spunând că „e o istorie și a corupției, și a anticorupției noastre, o relatare de la vârful statului adesea senzațională, dar bine temperată”.

„A fost un gest de curaj, pentru că din carte nu ies bine nici justiția, nici oamenii politici și mai ales nu serviciile secrete, deci era de prevăzut un cor de furie din partea celor mari și tari, care nu a întârziat.

Practic nu există nimeni cu putere și influență în România (și dincolo de granițe, cazul Kovesi) care să fie cruțat de Daniel Morar în acest volum, deci să ne fie clar de la început că nici Morar, nici editorii lui nu aveau ce câștiga din această carte”, a declarat Pippidi.

Daniel Morar „ar fi un președinte de țară mai bun. Nu numai pentru justiție”

Politologul spune că citind memoriile lui Daniel Morar nu se poate să nu te gândești „ce serios candidat la președinție ar fi”, chiar dacă acesta nu are planuri în această privință.

„Daniel Morar nu e doar un martor, ci un actor esențial, cartea trebuia publicată. Și nu mai târziu, ci acum, indiferent de reacții, care aduc mai ales confirmarea celor scrise în carte. Morar, pe care l-am întâlnit de două ori în viață, deși am fost aliați mulți ani și avem vederi similare despre multe lucruri, nu are planuri politice.

Dar încep prin a spune că, în penuria de personalități independente, prima senzație după ce am citit toată cartea este că ar fi un candidat cel puțin la fel de bun ca și Codruța Kovesi și, probabil, un președinte de țară mai bun. Nu numai pentru justiție”, susține Alina Mungiu-Pippidi, potrivit romaniacurata.ro.

Argumentele contra sa „nu au mare valoare”

De asemenea, politologul spune că „argumentele contra lui Daniel Morar aduse de oponenți nu au mare valoare”.

„Ca procuror, Morar aduce relatării un caracter aparte, prezentând fie dovezi, fie martori, la toate episoadele senzaționale de care e vorba. Ca exemplu, un judecător al Curții Constituționale îi spune că SRI îl rugase să faciliteze alegerea Liviei Stanciu ca președinte CCR. Numele său e menționat în clar.

Asta nu e fără risc, am văzut adesea cum oamenii sunt intimidați în România, mai ales în relație cu serviciile secrete, și iau înapoi ce ți-au spus. Certurile cu SRI au însă mai mulți martori. Mare parte din discuțiile la Cotroceni, la fel. Riguros și atent, Morar prezintă în general lucruri verificabile”, a mai spus Alina Mungiu-Pippidi.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.