Polițiștii de frontieră vor verifica identitatea şi situaţia legală a persoanelor

În intervalul 31 martie – 30 aprilie 2024, polițiștii de frontieră au efectuat peste 145.000 de verificări în aplicația eDAC pentru a verifica valabilitatea condițiilor și a documentelor de călătorie ale persoanelor.

În toate situațiile, persoanele în cauză au fost preluate de către autoritățile competente pentru luarea măsurilor legale sau li s-a interzis continuarea călătoriei. Printre cele mai recente descoperiri se numără identificarea unui cetățean din Nepal care se afla în țară ilegal și a unor cetățeni minori. Aceștia, însoțiți de părinți, intenționau să călătorească, dar aveau documentele expirate.

„Începând cu data de 31 martie 2024, poliţiştii de frontieră din cadrul aeroporturilor şi porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre şi dinspre state din spaţiul Schengen.

Însă, lucrătorii noştri, împreună cu colegi de la poliţie, imigrări şi jandarmerie, efectuează acţiuni poliţieneşti punctuale şi inopinate pentru a verifica identitatea şi situaţia legală a persoanelor, dar şi pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale”, se arată în comunicatul de presă al Poliţiei de Frontieră.

Pentru a asigura o intervenție rapidă, structurile Ministerului Afacerilor Interne utilizează dispozitive mobile echipate cu aplicația eDAC, care este conectată la bazele de date ale autorităților române și ale statelor din Spațiul Schengen.

air schengen aeroportul otopeni
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Peste 145.000 de verificări în aplicația eDAC în luna aprilie

În intervalul 31 martie – 30 aprilie, polițiștii de frontieră au desfășurat peste 145.000 de verificări în aplicația eDAC pentru a verifica valabilitatea condițiilor și a documentelor de călătorie ale persoanelor. În cele mai recente constatări, s-au evidențiat următoarele:

  • Pe data de 30 mai 2024, o echipă operativă compusă din polițiști de frontieră de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și lucrători ai Inspectoratului General pentru Imigrări au legitimat un bărbat care intenționa să călătorească în direcția Serbia, Belgrad. În urma verificărilor specifice, s-a constatat că acesta este cetățean nepalez și se afla în țară în mod ilegal, având permisul de ședere valabil, dar contractul individual de muncă încetase de peste 90 de zile. Călătoria lui a fost întreruptă, iar el a fost preluat de o echipă operativă din cadrul IGI.
  • Pe data de 29 aprilie 2024, o echipă de polițiști de frontieră de la Aeroportul Timișoara a legitimat o familie, formată din părinți și doi copii, cetățeni români, care intenționau să călătorească spre Roma, Italia. În urma verificărilor efectuate în baza de date utilizând aplicația eDAC, s-a constatat că documentele de călătorie ale cetățenilor minori erau expirate, iar polițiștii de frontieră nu le-au permis să părăsească țara. Compania aeriană a fost informată, iar cei doi copii, împreună cu părinții care au renunțat la călătorie, au fost escortați în zona publică.