‘Aproape 1% din PIB a fost pierdut din cauza secetei, o sumă de aproape 500 miliarde de forinţi din fondurile europene nu au absorbită, consumul a scăzut cu 3%, iar cele mai multe bănci străine au retras din economia Ungariei mii de miliarde din fondurile de creditare’, a declarat oficialul de la Budapesta.

În opinia lui Matolcsy, toţi aceşti factori au dus la o scădere a Produsului Intern Brut în ritm anual cu 1,5%. Totuşi, ministrul a afirmat că dacă aceşti factori se vor redresa în 2013, se poate aştepta că va avea loc o creştre a economiei.

Guvernul estimează o creştere a economiei Ungariei de 0,9% în acest an, iar proiectul de buget se bazează pe aceste date. Unii analişti consideră că această estimare este prea optimistă.

Matolcsy crede că 2013 ar putea fi un an norocos pentru Ungaria deoarece o redresare a economiei va avea ca rezultat stimularea investiţiilor şi consumului. Ministrul estimează o creştere a producţiei auto în Ungaria, investiţii de 1.500 de miliarde de forinţi din fondurile europene şi un avans al cheltuielilor de consum.

Ungaria trebuie să continue consolidarea bugetară şi să adopte măsuri suplimentare pentru a-şi ameliora perspectivele de creştere economică, a apreciat, luna trecută, Comisia Europeană, la finalul misiunii de 12 zile întreprinse la Budapesta de o echipă de experţi ai CE, FMI şi BCE.

Misiunea ‘a salutat consolidarea bugetară realizată până acum şi angajamentul guvernului de a-şi continua eforturile pentru menţinerea deficitului public în mod clar sub pragul de 3% din PIB’, se arată în comunicatul Comisiei. Aceasta subliniază însă că, în 2012, Ungaria a înregistrat o scădere cu 1,5% a PIB şi că, în 2013, creşterea va reporni lent.

CE recomandă Ungariei să continue reformele structurale în sectorul financiar, politica fiscală, piaţa de mărfuri, piaţa muncii şi transporturile publice, subliniază comunicatul Comisiei Europene.

SURSA: Agerpres