'PSD a decis săptămâna trecută că nu va susţine ideea unui plafon de 50% grad de îndatorare, domnul Viorel Ştefan nu a ţinut cont de asta şi a introdus acel amendament pe care l-au votat toţi în comisie. Am aflat seara, după terminarea lucrărilor din comisie. Am cerut colegilor mei ca a doua zi dimineaţa, la 10,00, în plen, acel amendament să fie scos şi a fost scos, urmând ca astăzi să retrimitem legea la comisii pentru a scoate şi plafonul de 250.000 de franci elveţieni. Lucrurile sunt foarte clare, mai mult n-am ce să clarific', a declarat Dragnea la sediul central al PSD.

Săptămâna trecută, deputaţii au adoptat pe articole proiectul de lege privind conversia în lei, la cursul istoric, a creditelor în franci elveţieni. În timpul dezbaterilor a fost eliminat pragul de 50% grad de îndatorare pentru eligibilitate din proiectul privind conversia creditelor în franci elveţieni.

Un amendament adoptat prevede că de această lege vor beneficia persoanele fizice care au calitatea de consumator şi ale căror credite au valoare cumulată de maximum 250.000 de franci elveţieni la momentul semnării contractelor de credit.

Potrivit altor amendamente din raportul comisiilor de specialitate, pentru soldurile rămase din împrumuturile în franci elveţieni ale cetăţenilor persoane fizice, băncile sunt obligate să facă conversia în lei. Conversia se face la cursul de schimb al BNR de la data încheierii contractului şi se va realiza prin act adiţional agreat de consumator.