„Am aflat de declarațiile purtătorului de cuvânt de la Cotroceni referitor la adresa trimisă de mine și de Călin Popescu Tăriceanu”, a spus Dragnea.

„Am decis ca luni să se depună moțiune de cenzură, iar miercuri să fie dezbătută și votată”, a adăugat liderul PSD.

El a menționat că dacă Grindeanu ar fi dorit să nu se lungească această criză politică, „poate am fi ajuns la o soluție amiabilă și astăzi poate eram la Cotroceni la consultări”, pentru declanșarea procedurilor de instalarea a unui nou guvern.

„Sunt 200 de măsuri care trebuia implementate până la această dată și care nu au fost implementate”, a arătat Dragnea, referitor la activitatea Guvernului Grindeanu.

„Mai mulți colegi au propus, în ședința Comitetului Executiv Naţional, excluderea lui Sorin Grindeanu din calitatea de membru al PSD, decizie aprobată în unanimitate”, a explicat șeful PSD.

El s-a referit și la faptul că în acest moment Sorin Grindeanu continuă să activeze ca premier.

„Discutăm de un grup ilegitim care a ocupat Palatul Victoria”, a afirmat Dragnea.

„Mi-am dat seama de ieri, după declarațiile premierului și după poziția lui din Cex. Decizia noastră poate fi dureroasă, poate fi neobișnuită, dar nu ne dezicem de poziția noastră față de programul de guvernare. Colegii mei împreună cu miniștrii care și-au prezentat demisia au început să lucreze la actele normative necesare pentru a recupera întârzierile”, a mai spus șeful PSD.

Dragnea făcut și o declarație tranșantă despre Grindeanu: „Este clar că el nu mai e el. M-am sfătuit cu colegii, în opinia noastră Sorin Grindeanu este o unealtă. Mulți au spus, oameni care îl cunosc de mulți ani, că aseară spunea lucruri pe care parcă i le puseseră cineva în spate”.

Cine se află în spatele lui Grindeanu, în viziunea lui Dragnea? „Or fi oameni, instituții, putem doar să ne dăm cu părerea, dar noi nu avem instituții care să cerceteze lucrurile acestea”.

Întrebat dacă PSD are o majoritate stabilă în Parlament, astfel încât moțiunea să treacă, Dragnea a răspuns: „da”.