Dragnea anunță discuții privind modificarea OUG 114. Liderul PSD a spus totul despre tensiunile din Coaliție

Dragnea anunță discuții privind modificarea OUG 114. Liderul PSD a spus totul despre tensiunile din Coaliție
Publicat de Radu Andone la 4 martie 2019, 17:57

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, anunţă că există discuţii avansate cu actorii importanţi din domeniul bancar şi cel al energiei, pentru a se stabili modificările la OUG 114, în special în privinţa laxei pe lăcomie şi a taxării companiilor din energie.

 

Liderul PSD, Liviu Dragnea a vorbit despre OUG 114 dar și despre tensiunile existente în coaliția de guvernamământ.  

„Sunt discutii care au fost purtate, care se vor purta în continuare cu actori importanţi si relevanţi din domeniile respective, urmând ca într-o perioadă destul de scurtă să se ajunga la o concluzie, păstrându-se obiectivele. Preţul la gaze şi energie să nu explodeze şi să se creeze condiţii mai bune de creditare. Este deschidere foarte mare din partea Guvernului”, a declarat Dragnea.

Întrebat dacă sunt adevărate informaţiile cu privire la discuţiile tensionate dintre PSD şi ALDE, pe tema taxării cu 2% a companiilor din energie, Dragnea a răspuns: „Nu. Eram joia trecută, cred, discutam despre Fondul Suveran de Investiţii şi OUG 114 şi aflam de a televizor că sunt neînţelegeri în Coaliţie. Nu este adevărat. Să nu ratăm obiectivele iniţiale.” Dragnea a vorbit și despre ministrul Justiției, Tudorel Toader. „Vedem miercuri ce sprijin are Toader”, a spus, luni, președintele PSD, Liviu Dragnea despre ministrul Justiției.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.